Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Mi-e dor de tinereţe..."
Când a păşit în carieră, totul era fascinant. Parcă nu avea vreme să viseze, pentru că totul era pur şi simplu... ca un vis. Dragostea publicului, piesele care au devenit foarte repede şlagăre şi ceea ce se întâmpla pe scenă erau desprinse dintr-o poveste. Tiberiu Ceia, un artist desăvârşit, sensibil şi visător, împlineşte astăzi 69 de ani. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".
"În preajma aniversării mele totul se petrece normal. Acum sunt preocupat de emisiunile pe care le realizez la TVR Timişoara, de spectacolele pe care le am, de participarea mea la Cerbul de Aur, la Seara de Folclor, la Braşov... Tot ce fac şi mi se întâmplă mereu, se desfăşoară de parcă m-ar aştepta o aniversare... Sunt un om obişnuit... care în adolescenţă şi-a dorit să devină profesor de limba şi literatura română... lucru care s-a întâmplat... pentru că eram, de mic, deprins în ale cântecului de la părinţi.
CHEMARE A DESTINULUI
De la 5 ani am cântat pe scenă... O forţă nevăzută m-a chemat în faţa publicului... şi m-a rechemat mereu... făcând casă bună cu mine... iată de peste 50 de ani. Primul cântec l-am înregistrat la Radio Timişoara în 1958.
Cariera m-a învăţat să fiu cinstit, drept cu semenii mei... să fiu natural... să fiu alături de ei la bine şi la rău... şi pentru că le cântam cântecele... să le cunosc şi sufletul.
Cred în destin... mie Dumnezeu mi-a dat har... şi mi-a hărăzit viaţa... momentul de cumpănă l-am avut în 1978, când am părăsit catedra pentru scenă.
Publicul m-a iubit dintotdeauna... el a fost acela care m-a determinat să mă închin lui... minunea s-a întâmplat într-o seară de mai a anului 1967, pe scena operei timişorene... la neuitata ediţie a dialogului la distanţă organizată de TVR... când am simţit adevărata chemare a destinului meu.
SUNT UN COPIL MARE
Ma felicit că am fost mereu pe gustul publicului meu... pe care mi l-am format şi l-am păstrat nealterat... Mustrări am pentru faptul că nu am putut fi mai mult alături de familia mea... turneele în ţară şi în lume nu m-au lăsat să o fac... dar inima mea era a tuturor... Am rămas un sensibil şi un visător pentru că aşa am fost zămislit... şi acum la 69 de ani sunt un copil... mare...
Iubesc viaţa ca orice om normal cu bunele şi relele ei... la 20 la 40 de ani... şi acum... iubesc pe Dumnezeu care de fapt e viaţa... cariera şi familia care m-a susţinut şi m-a iubit... Toate s-au îmbinat armonios într-o viaţă de 69 de ani... până acum...
Mi-e dor de tinereţe... de mama care m-a iubit fără condiţii, care este printre aştri... de copilul meu şi nepoata mea care trăiesc în California... Iată, destinul în care cred... mi-i ţine departe...
Mi-e dor în fiece zi de soţia mea, Anca... care îmi este mereu aproape şi mă înţelege... şi rămâne cum spuneam într-un cântec... închinat ei... bună de pus la rană..."
