x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Luni 10 mai 2010

Luni 10 mai 2010

10 Mai 2010   •   00:00

Este ziua 130 a anului ● Au mai rămas 235 de zile



Soarele
Răsare la 5:54 ● Apune la 20:30


Luna
Răsare la 3:42 ● Apune la 16:55

● Lună nouă 14 mai ● Primul pătrar (Luna în creştere) 21 mai ● Lună plină 28 mai ● Ultimul pătrar (Luna în descreştere) 5 iunie


Sărbătoare creştină: Sf. Ap. Simon Zilotul (Natanail); Cuv. Mărt. Isihie şi Lavrentie
Astăzi, credincioşii îl prăznuiesc pe Sfântul Apostol Simon Zilotul, numit şi Natanael. Este vorba despre cel care a fost mire la nunta cea din Cana, unde a fost chemat Hristos cu uce­nicii Săi şi a înfăptuit prima minune: a prefăcut apa în vin. Văzând Simon minunea aceasta, a lăsat mireasa, nunta şi casa şi l-a urmat pe Hristos, făcătorul de minuni, adu­cătorul de mireasă şi Mirele sufletelor celor curate. El a fost cu apostolii în foişor, când s-a pogorât Duhul Sfânt în chip de limbi de foc şi, umplându-se de Acesta şi încon­jurând mai tot pă­mântul, a propovăduit pe Hristos. Mergând în Britania şi luminând pe mulţi cu cuvântul Evangheliei, a fost răstignit şi îngropat acolo.


Credinţe populare, tradiţii, semne
Un mijloc de transport al sufletului din lumea de aici în lumea de dincolo este barca funerară. Spre deosebire de trupul omului plecat prin înhumare la trei zile de la deces, sufletul său este expediat după 40 de zile pe apă în cadrul unui ceremonii fu­nerare numită slobozitul apei, dezlegarea izvorului şi altele. Obiceiul se organizează după şase săptămâni de la moarte pentru fiecare mort în par­te şi avea urmă­toa­rea desfă­şu­rare: aşe­zarea ştergarului pe malul apei, turnarea apei peste ştergar, atâ­tea oale sau găleţi de apă câte se vor duce în zilele următoare pe la ve­cini, cioplirea pe răboj a numărului de gă­leţi vărsate, aprinderea lumâ­nă­rilor, punerea bănuţului, cărbunilor aprinşi, colacului şi florilor în cotovaie, lansarea pe apă a bărcuţei im-provizate, aruncarea pe apă a ramurii de măr şi a răbojului, îm­părţirea po­menilor trecătorilor pe drum sau copiilor care asistau la ceremonial. Barca pluteşte până este scoasă la mal sau este răsturnată de curentul de curgere al apei. (Profesor Ion Ghinoiu)


Click istoric
La 10 mai 1595, reprezentanţii domnului Ţării Româneşti, Mihai Vitea­zul, boieri şi prelaţi, şi cei ai prin­ci­pe­lui Transilvaniei, Sigismund Bathory, au încheiat un tratat de alianţă prin care Ţara Românească devenea vasala Transilvaniei, iar Mihai Vi­tea­zul o conducea în calitate de Locotenent Domnesc. O clauză prevedea readucerea cu forţa a ţăranilor şerbi fugiţi. Tratatul de pace a fost încheiat în condiţiile în care la Istanbul s-a ho­­tărât o intervenţie specială şi ur­gentă pe frontul dunărean împotriva Ţării Româneşti. Textul tratatului ela­borat de Bathory, susţinut de bo­ierii munteni, a avut scopul de a scădea autoritatea lui Mi­hai şi de a supune ţara principelui ardelean.


S-a întâmplat azi
În România

● 1864 - Plebiscit care aprobă cu 682.621 de voturi "da", 1.307 "nu" şi 70.220 de "abţineri" noua Consti­tuţie numită prudent "Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris" şi o nouă lege electorală, introduce noi instituţii: Senatul şi Consiliul de Stat; ● 1866 - Prinţul Carol depune în faţa Adunării Constituante, Locotenenţei Domneşti şi  Guvernului ju­ră­mântul de credinţă ("Jur a fi cre­din­cios legilor ţării, a păzi religiunea ro­mânilor, precum şi integritatea teritorială şi a domni ca domn con­sti­tuţional") şi este proclamat de Adu­narea Constituantă Domnitor al României sub numele de Carol I;
● 1921 - Principele Carol se că­să­toreşte cu principesa Elena, fiica re­ge­lui Greciei, Constantin, şi a reginei Sofia de Prusia, având un singur co­pil, voievodul Mihai.

În lume
● 2002 - Agentul FBI Robert Han­ssen este condamnat pe viaţă pentru vinderea de secrete americane Moscovei în schimbul a 1,4 milioane de dolari.

Născuţi la 10 mai
●1899 - Fred Astaire, cântăreţ m. 1987);
● 1960 - Bono, solistul trupei U2.

×
Subiecte în articol: calendar