x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Constantin Chiriac

Omul zilei: Constantin Chiriac

14 Oct 2010   •   00:00
Omul zilei: Constantin Chiriac
Manager cultural
Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu, va primi mâine titlul de Personalitatea Anului pentru o Românie Europeană, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Palatul Parlamentului.

În cadrul ceremoniei de gală a Fundaţiei Eurolink ş Casa Europei sunt recompensate cele mai importante eforturi făcute de personalităţi din Europa şi din România în favoarea apropierii societăţii româneşti de principiile, valorile şi standardele europene.

Astfel, Constantin Chiriac va fi recompensat pentru "organizarea unuia dintre cele mai importante evenimente teatrale europene, cât şi pentru meritele sale excepţionale în promovarea toleranţei şi solidarităţii europene prin arta spectacolului", potrivit preşedintelui executiv al fundaţiei.

"Această distincţie mă onorează şi mă obligă să continuu împreună cu întreaga echipă de la Sibiu performanţa Teatrului Naţional «Radu Stanca», a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, precum şi a şcolii de teatru. Acest efort este unul susţinut în timp, reuşind, iată, să facem din Sibiu un oraş mai bun şi mai cunoscut pe harta Europei", a declarat Constantin Chiriac.

Cu prilejul acordării acestui titlu, Jurnalul Naţional îl declară pe Constantin Chiriac "Omul zilei".

×
Subiecte în articol: calendar