x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Dinu Olarasu

Omul zilei - Dinu Olarasu

de Violeta Cristea    |    Ramona Vintila    |    23 Noi 2006   •   00:00
Omul zilei - Dinu Olarasu

Artist
Varsta: 44 de ani

Dupa o pauza de cinci ani, Dinu Olarasu isi lanseaza astazi cel de-al treilea CD intitulat "Altcumva". Evenimentul are loc la standul Jurnalului National de la Targul de Carte Gaudeamus, la ora 17:30. Albumul, scos de Cat Music in parteneriat cu Jurnalul National, cuprinde si cateva duete ale lui Olarasu cu Narcisa Suciu si Mircea Baniciu. "Vor fi cantece mai vechi sau mai noi si, sper, o carte de poezie, sa insoteasca CD-ul. Este un album plin de iluzii si de sperante, pe care sper sa-l asculte cat mai multa lume. Cat mai multa lume buna", a precizat artistul. Printre piesele care alcatuiesc acest nou material discografic semnat Dinu Olarasu se numara: "Femeia", "Suna-ma noaptea", "Cutia cu scrisori". Pentru aparitia acestui nou album, Jurnalul National il declara pe Dinu Olarasu "Omul zilei".

×
Subiecte în articol: calendar