x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Dumitru Prunariu

Omul zilei: Dumitru Prunariu

11 Apr 2011   •   19:15
Omul zilei: Dumitru Prunariu
Sursa foto: Dan Marinescu/Jurnalul Naţional

160724-dm-20110221145508003.jpgAstronauţii care au contribuit la explorarea spaţiului cosmic, între aceştia numărându-se şi românul Dumitru Prunariu, vor fi decoraţi astăzi de preşedintele rus Dmitri Medvedev, conform serviciului de presă al Kremlinului. Ceremonia are loc în contextul marcării a 50 de ani de la primul zbor al omului în spaţiu, realizat la 12 aprilie 1961 de Iuri Gagarin. Evenimentul este sărbătorit la Moscova şi în alte oraşe ale Rusiei – prin expoziţii, conferinţe şi concerte, toate încununate cu un foc de artificii în această seară. Dumitru Prunariu este singurul român care a ajuns în spaţiul cosmic. El a efectuat zborul în perioada 14-22 mai 1981, la bordul navei cosmice „Soiuz 40” şi al laboratorului spaţial „Saliut-6”. Cosmonautul român a realizat mai multe experienţe ştiinţifice din domeniul astrofizicii, al studiului radiaţiilor cosmice, al medicinei, biologiei şi psihologiei, dar şi al tehnologiilor spaţiale. Dumitru Prunariu este preşedintele Comitetului ONU pentru Utilizarea Paşnică a Spaţiului Extraatmosferic, dar deţine şi funcţia de preşedinte în exerciţiu al Filialei Europene a Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic. Cu prilejul înmânării acestei distincţii, Jurnalul Naţional îl declară pe Dumitru Prunariu „Omul Zilei”.

×
Subiecte în articol: calendar omul zilei