x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Gelu Colceag

Omul zilei - Gelu Colceag

17 Apr 2006   •   00:00
Omul zilei  -  Gelu Colceag

Regizor
Varsta: 57 de ani

  • A absolvit in 1986 cursuri postuniversitare de regie.
  • Este Decan la UNATC, Facultatea de Teatru.
  • Premiul pentru cel mai bun spectacol la Festivalul National de Comedie, editia a XV-a, Galati, 2003, pentru "A douasprezecea noapte"

    Regizorul Gelu Colceag a obtinut cu piesa "Ce formidabila harababura!" premiul pentru cel mai bun spectacol la finalul editiei de anul acesta a Festivalului Comediei Romanesti (festCO). "Ce formidabila harababura!" este o piesa de Eugene Ionesco si este o productie a teatrului organizator, Teatrul de Comedie. Aceeasi piesa le-a adus premii si scenografului Puiu Antemir si actritei Virginia Mirea.
    Gala Comediei Romanesti s-a desfasurat sub forma unui spectacol, pe scena urcand unii dintre cei mai mari actori care au fost la inceputurile Teatrului de Comedie, aducand glorie acestei institutii. Pentru obtinerea marelui premiu al celei de-a patra editii a Festivalului Comediei Romanesti, Jurnalul National il declara pe regizorul Gelu Colceag "Omul zilei".
  • ×
    Subiecte în articol: calendar