x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Ioan Holender

Omul zilei: Ioan Holender

03 Sep 2010   •   00:00
Omul zilei: Ioan Holender
Sursa foto: Dragoş Stoica/Jurnalul Naţional

Ioan Holender, fostul director al Operei din Viena, va realiza, din 19 septembrie, o emisiune la radiodifuzorul naţional austriac ORF, intitulată "Apropos Musik", difuzată pe postul de radio ö1, informează Austrian Times, citat de Mediafax.

În emisiune, care va fi difuzată lunar, Holender va intervieva personalităţi marcante ale culturii şi vieţii publice, cum ar fi directorul Teatrului Naţional din Viena, Matthias Hartmann, actorul de comedie Andreas Vitasek şi preşedintele grupului Partidului Social-Democratic din parlamentul austriac, Barbara Prammer. Emisiunea va fi înregistrată cu public la Radiokulturhaus din Viena, iar invitaţii vor fi lăsaţi să aleagă muzica difuzată în cadrul programului. Născut în 1935, la Timişoara, Ioan Holender a condus timp de 19 ani Opera de Stat din Viena (Staatsoper) şi, simultan, Vienna Volksoper, pentru patru ani. Cotidianul austriac österreich scria în iunie că Ioan Holender ar putea să îşi continue cariera în funcţia de director artistic al Operei din Budapesta. De asemenea, presa internaţională a anunţat că din toamnă urmează să fie numit consilier al Metropolitan Opera din New York şi al Operei din Tokio.

Pentru implicarea activă în domeniul cultural, Jurnalul Naţional îl declară pe Ioan Holender "Omul zilei".

×
Subiecte în articol: calendar