x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Mircea Diaconu

Omul zilei: Mircea Diaconu

09 Feb 2010   •   00:00
Omul zilei: Mircea Diaconu
Sursa foto: Victor Stroe/JURNALUL NAŢIONAL

În aceste zile, Mircea Diaconu sărbătoreşte 40 de ani de activitate scenică. Colectivul Teatrului Nottara se pregăteşte să-i spună "La mulţi ani!" şi cu prilejul împlinirii cu nicio lună în urmă a 60 de ani de viaţă. Sâmbătă, actorul va juca în spectacolul "Scandal la Operă". Va fi reprezentaţia cu numărul o sută.



Îi va fi adus un omagiu din partea colegilor. A debutat în 1970 la Teatrul Bulandra, în spectacolul "Harfa de iarbă", doi ani mai târziu fiind angajat aici de Liuviu Ciulei. A jucat pe această scenă până în 1982, apoi la "Nottara", unde a realizat, de asemenea, roluri memorabile, până în 1990, după care a colaborat cu Theatrum Mundi, cu Naţionalul bucureştean. Din 2001 este director al Teatrului Nottara, unde şi joacă. Pentru această "cunună" a activităţii sale, Jurnalul Naţional îl declară pe Mircea Diaconu "Omul zilei".

×
Subiecte în articol: calendar