x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Radu Bogdan

Omul zilei: Radu Bogdan

26 Ian 2011   •   17:43
Omul zilei: Radu Bogdan
Sursa foto: /Agerpres

148354-agerpres-1306527.jpgCotidianul în limba engleză Nine O’Clock, care va împlini în acest an două decenii de existenţă, oferă în această seară Premiile „Oamenii Anului 2010”. Este o manifestare tradiţională, care are aceeaşi vârstă cu ziarul. Premiul „Diplomatul român al anului” va fi acordat ambasadorului român la Beijing, Viorel Isticioaia-Budura, numit la sfârşitul anului trecut director general pentru gestionarea relaţiilor cu Asia, în cadrul Serviciului European pentru Acţiune Externă (SEAE), în timp ce diplomatul străin al anului a fost aleasă dna Ayşe Sinirlioglu, ambasadorul Republicii Turcia la Bucureşti.

Vor mai fi acordate premii pentru banca şi bancherul anului, omul de afaceri român al anului, investitorul străin al anului, compania de asigurări şi casa de avocatură a anului. Printre surprizele serii, se numără două premii speciale. Pentru organizarea acestui eveniment şi perseverenţa în promovarea singurului cotidian în limba engleză care apare în România, Jurnalul Naţional îl declară pe directorul Nine O’Clock, apreciatul jurnalist Radu Bogdan, „Omul Zilei”.

×
Subiecte în articol: calendar omul zilei