x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Uca Marinescu

Omul zilei: Uca Marinescu

03 Apr 2009   •   00:00
Omul zilei: Uca Marinescu
Sursa foto: LUCIAN ALECU/Jurnalul Naţional

Revenită în ţară după atingerea Polului Sud magnetic al Terrei, celebra exploratoare Uca Marinescu prezintă publicului fotografii din expediţia care a marcat o sută de ani de la descoperirea acestuia. Expoziţia intitulată "Imagini din ţara pinguinilor.



Din nou în Antarctica. Polul Sud magnetic" poate fi vizitată astăzi la Centrul de Presă al Societăţii Române de Radiodifuziune. Uca Marinescu este prima femeie din lume care a atins pe schiuri, într-un singur an calendaristic (2001), cei doi poli ai Pământului. Performanţa a fost cu atât mai lăudabilă cu cât temerara Uca Marinescu avea pe-atunci 60 de ani. Ca o recunoaştere a meritelor excepţionale, în 2002, i-a fost acordat Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad de Ofiţer. Pentru că a depăşit barierele vârstei şi continuă să exploreze ţinuturile îndepărtate ale Terrei, Jurnalul Naţional o declară pe Uca Marinescu "Omul zilei".


×
Subiecte în articol: calendar