Antipudibonderia - Omul care aduce pipi

Acum vreo doi ani am cunoscut-o pur intamplator, la o bere, pe Alexandra. Mintea mult, era inalta si slaba, avea un nas mare (motiv pentru care i se spune Pinocchio), dar era haioasa. Avea un accent usor moldovenesc (era importata de la Botosani) si statea intr-o mansarda de pe langa Piata Rosetti. Intre noi s-a produs un fel apropiere spontana, dupa a treia sticla de bere.

Alexandra era un politalent care se ocupa cu "de toate", dar nu ii iesea nimic. Terminase filozofia, dar avea pusee ciclice de actorie, pictura, grafica, fotografie de arta, sculptura, poezie, proza si dramaturgie. Tot astepta ca lumea larga sa-i recunoasca genialitatea si, pana atunci, facea amor cu mine si cu cine mai pica in raza ei, destul de larga, de actiune.

Prin mansarde

Avea prieteni si prietene la fel de zanatic - boemi ca si ea, care faceau parte dintr-un fel de masonerie - fratie a mansardelor.Acestea se lasau mostenire, se imprumutau, se subinchiriau doar intr-un cerc inchis, in care nu patrundeai decat daca erai "usor artist" si pileai puternic. Mansarda amicei mele era un fel de "perla a coroanei", invidiata de toti ceilalti "mansardisti". Era situata in buricul targului, avea dimensiuni destul de mari si iarna era cald, blocul vechi in care era amplasata avand o retea de tevi functionala. Toti amicii ma invidiau ca fac amor in locatia asta minunata. E adevarat, exista un inconvenient. Buda care ar fi trebuit sa deserveasca pestera Alexandrei era stricata de mai multi ani, dar nici unul dintre noi nu avea talent de instalator. Singurul loc amanejat cu colac si capac, unde puteai scapa civilizat de surplusul de lichide se afla cu doua etaje mai jos, pe o scara de serviciu in spirala, greu de coborat.

Scufita Rosie

Fantezia sexuala a amicei mele era debordanta. Inainte de fiecare felatie cinstita sau numar cu acrobatii se deghiza intr-un personaj. Era ba ingenua, ba curva. Se transforma, de la caz la caz, in Scufita Rosie, Capra cu trei iezi, Desdemona, Maria Stuart, Daniela Buruiana-Aprodu, te miri cine. Nu prea ma entuziasma cand se deghiza in bucatareasa, fiindca atunci chiar gatea ceva si ea facea de mancare foarte prost. Trebuie sa recunosc faptul ca imi placeau metamorfozele ei, ma excitau si m-am intrebat de multe ori de unde facuse rost de atatea bulendre cat pentru toate rolurile care-i circulau prin cap. Aveam o viata sexuala de-a dreptul armonioasa si imi cam slabise auzul, caci iubita mea gemea profund, cu accentul specific nationalitatii personajului pe care-l interpreta. Gemea gutural, pe suedeza, atunci cand se dadea drept Craiasa Zapezilor. Aveam si eu si ea, insa, o mare problema. Post-coital, ne era lene sa mergem la veceul situat departe, pe o scara in spirala. Parca nu ne pria "tigara de dupa" la gandul unui drum atat de lung. Am hotarat, de comun acord, sa facem o fapta reprobabila.

Efectul de sera

Convenisem, dupa indelungi deliberari si mustrari de constiinta, sa urinam pe fereastra destul de larga a mansardei. Eram la etajul opt, geamul nu dadea inspre strada, asa ca nu ne vedea nimeni.E adevarat, lipit de blocul Alexandrei era un bloc mai mic, tot vechi, cu patru etaje si acoperis de tabla. Cand ne usuram, ce rezulta cadea pe tabla vecinilor. Care vecini aveau si ei o mansarda populata cu tineret studios. Printre locatarii de acolo se afla si Dani, un prieten de-al meu destul de anodin, care urma de ani multi si fericiti (ramanea repetent pe motiv ca nu-i intra in cap dogmatica ortodoxa) facultatea de Teologie. Intr-o buna dimineata, dupa ce Alexandra iar isi interpretase rolurile, obosit dar linistit, mi-am strans efectele personale (din greseala am luat in buzunar si o pereche de chiloti negri de dama, pe care, crezand ca-s batista, i-am scos la redactie in vazul si rasul colegilor) si am plecat la munca. Nu mergea liftul, asa ca am ajuns jos gafaind, dupa un mars fortat de opt etaje care mi s-au parut interminabile. Afara, am dat nas in nas cu teologul Dani care, in ciuda soarelui de afara si caldurii destul de mari, ducea pe brat un fel de parpalac impermeabil, verde praz. Viitorul popa (habar n-am daca a ajuns intre timp titular de parohie sau nu) s-a simtit dator sa intre intr-o conversatie lejera cu mine, mai ales ca aveam drum comun pana la Romana. La un moment dat mi-a spus ca vine apocalipsa, ca se simte efectul de sera. Mi-a exemplificat prin faptul ca nu mai stie cum sa se imbrace si ca e nevoit sa umble cu haina de ploaie la el. Cica, de multe ori, atunci cand voia sa iasa din casa, auzea pe tabla care-i tinea drept acoperis picaturi de ploaie, care tineau destul de putin, apoi se opreau. Am cazut nitel pe ganduri si mi-am dat seama ca, de o vreme, eram pentru sarmanul Dani "omul care aduce pipi".