x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Bulgaria ne face lobby la Uniunea Europeana

Bulgaria ne face lobby la Uniunea Europeana

17 Feb 2005   •   00:00

INTEGRARE
MOMENT ISTORIC - La 25 aprilie, am putea sarbatori Ziua granitelor deschise "Speram sa sarbatorim impreuna cu Romania semnarea Tratatului comun de aderare la Uniunea Europeana", a declarat ministrul bulgar al Afacerilor Europene, Meglena Kuneva.
ANCA ALDEA

VECINII. Ministrul bulgar al Afacerilor Europene, Meglena Kuneva (dreapta), s-a intalnit la Ruse cu ministrul roman al Integrarii Europene, Ene Dinga
Ministrul roman al Integrarii Europene, Ene Dinga, s-a aflat miercuri la Ruse, in Bulgaria, pentru a se intalni cu ministrul bulgar al Afacerilor Europene, Meglena Kuneva. Alaturi de sapte membri ai delegatiei romane, intre care si negociatorul-sef cu UE, Leonard Orban, Dinga s-a declarat incantat de discutiile politice purtate. Discutii ce au abordat teme variate, de la modalitatile de gestionare a procesului pe care Romania si Bulgaria il au de parcurs pana la 25 aprilie, cand se va semna Tratatul comun de aderare la UE, pana la cooperarea transfrontaliera si crearea, in acest context, a unui centru regional la Calarasi.

In timp ce Kuneva a apreciat "potentialul enorm al Romaniei", de care va beneficia nu numai Uniunea, dar si Bulgaria, Dinga a tinut sa precizeze ca ambele tari se vor integra in Uniune in acelasi timp, daca vor indeplini criteriile impuse de la Bruxelles.

La 25 aprilie, Romania si Bulgaria vor sarbatori impreuna semnarea tratatului, iar pregatirile pentru eveniment au inceput deja, Dinga propunand ca aceasta data sa fie declarata "Ziua granitelor deschise" pentru cetatenii ambelor tari.

SPRIJIN. Pana atunci insa, "va trebui sa depunem foarte multe eforturi pentru a ne incadra in timpul scurt pe care il avem la dispozitie", a apreciat Kuneva, amintind ca traducerile textului tratatului sunt inca in curs de desfasurare. Ea a tinut sa incheie cu precizarea ca, saptamana viitoare, cand se va deplasa la Bruxelles, va sustine, in fata comisarului european pentru Extindere, Ollie Rehn, si pozitia Romaniei in vederea integrarii europene.

×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul