Rovinari nu are istorie, dar nici viitor. Aici fiecare zi seamana, iar timpul, ca si aerul, are o materialitate greu de respirat. Prea putini din locuitori au un motiv sa ramana in orasul care nu pare sa le ofere ceva curand, dar nici motive sa plece nu au. Nu au unde si nici de ce.
|
de TOMA ROMAN Jr., DORU COBUZ
|
|
|
CENUSIU. Orasul are un aspect gri si cand ploua si cand este soare
|
Rovinari este un oras tanar. Infiintat la sfarsitul anilor â80, in urma aparitiei termocentralei de pe urma careia isi duce zilele o parte a locuitorilor sai. Oras imbatranit de vreme si de vremuri. Cute adanci ale unei oboseli mutilante si ale unei dezvoltari premature se vad adanc intiparite in cladiri si pe strazi. Oamenii par sa mearga fara o directie anume. Blocuri intregi de locuinte distruse ca si cum orasul ar fi in parasire, prezumtie contrazisa de aparenta normalitate din restul cladirilor. Daca intri in oras dinspre Targu- Jiu, pana sa ajungi sa-i vezi ruinele, treci pe sub furnalele uriase ale Complexului Energetic Rovinari SA. Munti de beton gri fumegand alene. La umbra complexului a crescut orasul si vietuieste de doua decenii. Termocentrala nu este rezultatul necesitatilor civilizatiei, ci tehnologia i-a chemat pe oameni la sanul ei. Numai ca la apel a raspuns cine a putut. Cei care luau drumul zonelor miniere din toate judetele tarii erau, de regula, cei care prisoseau prin intreprinderile de aiurea.
CETATEA. Dupa gardul termocentralei, strainii intra doar cu aprobari venite de la directorul general Ioan Piscu. "Orasul asta ar muri daca, prin absurd, s-ar inchide aceasta termocentrala", decreteaza fara modestie Ioan Piscu. Foarte putini dintre angajatii termocentralei sunt oameni din Rovinari. Localnicii muncesc insa la exploatarea miniera care alimenteaza cele patru grupuri energetice. Una dintre laturile orasului este marginita de banda care aduce minereul din cariera. Avantajul acesteia fiind pretul de productie al kilowatului, cel mai mic din Romania. Iar rezervele subsolului, aflate in apropierea termocentralei, sunt apreciate a fi suficiente pentru cel putin inca 30 de ani; complexul va fi completat in viitor cu un alt grup energetic, modern si de mare capacitate. Din cei 4.000 de angajati pe care ii are Complexul in momentul de fata, trei sferturi lucreaza in cariera. Acestia sunt cei care intretin orasul.
BUSINESS. Pentru ca nu mai isi permiteau viata in resedinta de judet, unii dintre targu-jieni si-au vandut apartamentele din municipiu, si-au cumparat o
locuinta ieftina in orasul pe care disponibilizarile il aruncasera de cativa ani in parasire. Cu banii rezultati in urma schimbului de domicilii au procedat cam la fel ca si disponibilizatii de la mine, adica i-au investit in obiecte de lux si betii.
|
|
STAGNARE. Copilul din imagine
risca sa
imbatraneasca pe aceasta banca fara sa i se intample ceva special
|
Din cariere au plecat multi din propria lor vointa, dupa care si-au cumparat cate un televizor cu diagonala cat mai mare si au papat restul. Sperau sa se angajeze din nou tot in mina, dar intre timp legea a interzis acest lucru. Multi nu mai au motive sa se intoarca in locurile de bastina si, desi nimic nu-i mai leaga de acest loc, nu au nici de ce si nici unde sa plece. Chiar daca e considerat "zona defavorizata", Rovinari nu a atras investitori. Un om de afaceri din Timisoara a incercat sa deschida o fabrica de confectii care ar fi dat de lucru la 60 de femei. De la Targu-Jiu, de la o banca de stat, "finantistii" judetului nu au vrut sa-i dea banii care i se cuveneau, ca a angajat "defavorizati". Investitorul a fugit. A lasat in urma, parasita, cladirea in care amenajase atelierele de confectii, investind sute de milioane; termopane, zugravit, toate au ramas in urma, lumea vorbind ca nu a vrut sa dea cat i se ceruse pentru un imprumut la care avea dreptul. Singura "afacere" care merge sunt casele de amanet. Acestea au rasarit in numar egal cu carciumile si frizeriile. Rationamentul e simplu. Disponibilizatii si-au terminat banii de cocart si, cum instalatia cere in continuare lichid, simt o nevoie irezistibila sa ia in spinare televizorul extraplat, masina de spalat cu programe sau fierul de calcat "de firma" si sa le amaneteze. Amanetul este sportul preferat al rovinarenilor. Daca te uiti la ce ofera orasul ai impresia ca locuitorii nu fac decat sa se imbete, sa se tunda si apoi sa amaneteze ceva ca sa reia cele doua operatiuni. Ba nu, era sa uitam, o data pe an e ceva care se cheama "Festivalul Cetatea Cantecului", unde rovinarenii asculta cu mic si mare rapsozi de renume national, dupa care pleaca sa se tunda sau sa se imbete.
SOCIETATEA CIVILA. Cand am intrebat la primarie daca exista ONG-uri active in oras, salariatii de acolo au zis ca nu. Dupa aceea am aflat ca exista unul, chiar foarte activ: "Fundatia Dialog Social". Singurul motoras al unei societati aflate parca in conservare. Presedintele fundatiei, Valentin Tarbina si cei sase salariati ai sai au organizat cu ajutorul unor institutii din Europa si America cursuri de recalificare pentru someri. De asemenea, au mai facut rost de 600.000 de euro pentru alte proiecte, cum ar fi o statie de epurare a apei, o fosa
ecologica pentru gunoi, o cantina sociala sau un refugiu provizoriu pentru cei fara
case. In ciuda acestor proiecte care au iesit bine, autoritatile locale nu par sa agreeze fundatia. Nu de alta, dar o organizatie care are legaturi cu ONG-uri din Bucuresti sau de afara poate strica ciorba dreasa cu praf de lignit facuta pe plan local.
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
