x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

D-ALE UNIUNII

24 Feb 2005   •   00:00

25 februarie 2005

Stoluri de lebede pentru Presedintia britanica a UE

Calcand pe urma luxemburghezilor, actualii detinatori ai Presedintiei Consiliului Uniunii Europene (UE), care nu au avut rabdare ca predecesorii lor sa isi inceapa bine mandatul ca deja isi prezentau atat logo-ul, cat si ideile pentru propriul mandat, englezii s-au gandit ca ar fi momentul sa recurga si ei la o astfel de metoda. Astfel, Guvernul britanic a ales deja un logo (foto) pentru cele sase luni, mai exact pentru perioada de timp care va incepe cu luna iulie a acestui an, timp in care vor tine in mana fraiele celei mai importante organizatii europene. Astfel, logoul englezilor cuprinde ce reprezinta un stol de lebede surprinse in momentul zborului intr-o formatiune asemanatoare cu litera V. Acesta este completat de urmatorul text: "Presedintia britanica a UE 2005", scris intr-o nuanta de galben. "Lebedele zboara in formatie, deoarece folosesc un sistem de conducere si de cooperare pentru a-si imbunatati din ce in ce mai mult zborul. Lebada este de altfel simbolul cooperarii intre statele din nordul Europei de foarte multi ani", au declarat reprezentantii Guvernului. Costurile totale ale proiectului au depasit suma de 43.000 de euro. (Maria Toader)

×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul