x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Durerile de cap ale parlamentarilor europeni

Durerile de cap ale parlamentarilor europeni

de Maria Toader    |    02 Sep 2005   •   00:00
Durerile de cap ale parlamentarilor europeni

Gripa aviara, care bate la usa, razboiul confectiilor cu China, probleme legate de siguranta transportului aerian, amenintari teroriste, dar si debutul destul de controversat al negocierilor cu Turcia sunt doar cateva din temele pentru care Bruxelles-ul trebuie sa gaseasca solutii rapide.

Gripa aviara care bate la usa, razboiul confectiilor cu China, problemele legate de siguranta transportului aerian, amenintarile teroriste, dar si un debut destul de controversat al negocierilor cu Turcia sunt doar cateva dintre temele pentru care Bruxellesul trebuie sa gaseasca solutii rapide.

Intors din vacanta, personalul Uniunii Europene va trebui sa tina pasul cu noile probleme care afecteaza comunitatea. La momentul actual, cele mai mari dificultati cu care trebuie sa se confrunte Bruxellesul sunt reprezentate de cearta asupra produselor textile chinezesti, posibila raspandire a gripei aviare si in Europa, dar si negocierile cu Turcia, care incep la data de 3 octombrie.

"RAZBOIUL SUTIENELOR". Pentru inceput, presedintia britanica a Consiliului European va trebui sa gaseasca o rezolvare la asa-numitul "razboi al sutienelor", declansat de producatorii de textile chinezi care au invadat piata europeana cu haine foarte ieftine, care se vand ca painea calda in statele membre. De cateva zile, oficialii europeni negociaza cu partea chineza, dar nici pana acum nu a fost gasita o solutie concreta pentru limitarea afluxului de textile care provoaca treptat falimentarea producatorilor din UE. In cele mai recente declaratii, comisarul european pentru comert, Peter Mandelson, propunea pastrarea acordului semnat in luna iunie cu China privind limitarea importului de textile si afirma ca europenii care au achizitionat aceste produse in cantitati mari nu vor fi penalizati. Drept raspuns la criticile distribuitorilor care il acuza de faptul ca nu a anticipat aceasta criza, Mandelson a replicat ca "atat Comisia europeana, statele membre, cat si autoritatile chineze au o parte din vina, dar nimeni nu poate fi in particular acuzat".

SUB AMENINTAREA GRIPEI. Nici oficialii europeni care se ocupa de sanatate nu incep lucrul sub perspective bune. Ei vor trebui sa monitorizeze cu foarte mare atentie migratia pasarilor salbatice, din cauza raspandirii gripei aviare din Rusia. Frica generata in randul cetatenilor europeni din cauza raspandirii virusului H5N1, transmisibil si la oameni, provoaca alte dureri de cap autoritatilor de la Bruxelles, care incearca cu disperare sa detensioneze situatia si sa pastreze o nota de optimism general.

LISTE SI TERORISM. Accidentele aviatice din aceasta vara au fortat mana Uniunii Europene, care a pus la punct o lista neagra a companiilor aeriene a fost dezbatuta ieri de europarlamentari. Un alt punct de pe agenda supraincarcata a Bruxellesului o constituie si securitatea, mai ales dupa atacurile teroriste din iulie care au afectat Londra. De altfel, recentele atentate au reusit chiar sa puna intr-un con de umbra summit-ul care a avut loc saptamana aceasta, legat de imigratia in crestere si masurile de azil.

CONTROVERSATA TURCIE. Centrul atentiei se va muta in aceasta toamna insa pe negocierile Uniunii cu Turcia, mai ales ca state precum Franta se opun inceperii acestora pana cand autoritatile de la Ankara nu vor recunoaste in mod oficial Ciprul. In plus, si unii politicieni din Germania ar prefera un "parteneriat privilegiat" cu Turcia decat integrarea acestui stat in comunitatea europeana. Totusi, in ciuda acestor carcoteli, negocierile vor fi demarate la data prevazuta. Comisarul european pentru extindere, Olli Rehn, a declarat ca Turcia a indeplinit principalele conditii impuse de Bruxelles pentru deschiderea negocierilor la toamna.
×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul