x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Europarlamentarii si-au ales salariul

Europarlamentarii si-au ales salariul

de Irina Cristea    |    25 Iun 2005   •   00:00
Europarlamentarii si-au ales salariul

Trimisii romani la Parlamentul European vor avea un salariu de 7.000 de euro, potrivit unui proiect de statut adoptat ieri de eurodeputati. Este prima reglementare, dupa 25 de ani, a veniturilor parlamentarilor europeni. Proiectul ar trebui sa fie aprobat definitiv fara alte discutii, cu ocazia unei reuniuni ministeriale, la 30 iunie. El va intra in vigoare dupa alegerile din 2009, cand Romania si Bulgaria isi vor selecta, si ele, prin vot popular, reprezentantii la Bruxelles si Strasbourg. Desi sunt alesi prin sufragiu universal din 1979, eurodeputatii nu aveau un statut oficial si erau platiti de Parlamentele din tarile lor de origine, salariile acestora fiind echivalente, in general, cu cele ale omologilor lor nationali. Odata cu extinderea UE, au aparut dezechilibre importante si deranjante pentru legiuitorii europeni. Astfel, un eurodeputat spaniol primea 2.600 de euro, un francez avea un salariu de 5.200 de euro si un italian primea 11.000 de euro, in timp ce un deputat leton castiga doar 980 de euro, iar un ceh 2.000.

×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul