x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Gustul amar al datoriei implinite

Gustul amar al datoriei implinite

08 Feb 2005   •   00:00

CULTURA SI PIPER

MONICA ANDRONESCU

Adrian Pintea in rolul lui Thomas Becket

Povestea celebrului arhiepiscop de Canterbury si a lui Henric al II-lea al Angliei este una dintre cele mai frumoase din intreaga literatura a lumii. O poveste despre dragoste, despre prietenie, despre iubirea de Dumnezeu si despre datorie. "Thomas Becket" de Jean Anouilh, in regia lui Adrian Pintea, la Teatrul "Bulandra". Desi poate prea incarcat din punct de vedere regizoral, de la scenografie si pana la coloana sonora, spectacolul capata coerenta prin interpretarea celor doi, Adrian Pintea, in rolul lui Thomas Becket, si Marius Chivu, regele Henric al II-lea al Angliei, care reusesc sa surprinda si sa redea intreaga simbolistica a metamorfozarii personajelor.

Prins in capcanele unei vieti destrabalate, cu mese pantagruelice si lipsite de orice urma de rafinament, spiritul ales al lui Thomas Becket se ofilea in castelele si in betiile lui Henric al II-lea. Ajuns cancelar al Angliei, Thomas isi va lua rolul in serios si il va insoti mai departe pe rege in jocul de-a puterea, incercand sa-l rafineze pe el si intreaga lui curte (semnificativa in acest sens este scena in care Becket le explica soldatilor animalizati ca actul de a manca este unul nobil si le arata cum se foloseste furculita).

De-abia atunci cand Henric face greseala (?) de a-l numi Arhiepiscop de Canterbury, Thomas Becket isi intelege adevarata chemare. Ii pofteste pe saraci la masa si imbraca hainele umilintei, hranindu-se doar cu paine si cu apa. Uciderea lui in catedrala de catre oamenii lui Henric este actul care-l transforma pe Becket in legenda, conferindu-i o aura de martir...

Aceasta ciudata prietenie incheiata cu un asasinat celebru a hranit o intreaga istorie a crestinismului occidental. Iar montarea de la "Bulandra" este ea insasi, inainte de orice altceva, o incercare de a produce o intalnire esentiala cu Povestea.

"Actorul este forma cea mai pura a existentei Iubirii. Teatrul realizeaza, in mod subversiv aproape, visul secret al Umanitatii: Comunicarea. Care este expresia suprema a comunicarii? Iubirea. "Ecleziastul avea dreptate: daca dragoste nu e, nimic nu e. Mai stim ca fragilitatea este unul din semnele ei de recunoastere. (...) Deci ea trebuie aparata. Scutul magic este Luciditatea.
Adrian Pintea

INGREDIENT TEMPERA
"Sufrageria" de Paul Signac
Sfarsitul de secol al XIX-lea este dominat de amprenta stilului impresionist, cel care reuseste sa elimine tot ceea ce tine de canoanele si rigorile academice. Asadar se instaureaza noi norme ale esteticii. Incontestabil moderne! Ca o etapa imediat urmatoare, neoimpresionismul se instaleaza si el. Unul dintre reprezentantii lui de seama este Paul Signac. Promotor al pointilismului, el iese in evidenta prin aceasta tehnica picturala, reusind de nenumarate ori sa redea o deschidere spre forme transparente, adunate intr-o exprimare simbolica. Fenomenele, intamplarile, natura inconjuratoare devin teme sau pretexte in abordarea sa picturala. Nu mai departe lucrarea de fata, care poarta titlul "Sufrageria". Artistul decupeaza cu maiestrie o imagine dintr-un interior, care aminteste cu siguranta de caldura atmosferei de familie. Aici, masa poate evoca sensul ei obisnuit de act al hranirii, insotit sau nu de ritual, sau poate aminti cautatorilor de simboluri de imaginea unui centru spiritual. Stabilind o legatura cu Masa Rotunda a discului de jad chinezesc, aceasta poate fi considerata o reprezentare a cerului... (Viorica Romascu)
×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul becket thomas becket