Hrana sufletului

Sunt carti care iti marcheaza existenta, sunt spectacole de teatru care te fac sa intelegi adevaruri ultime ale propriei fiinte, dar nu despre carti sau despre teatru voiam sa va vorbesc astazi, ci despre un om. Unul dintre acei oameni care, din momentul in care i-ai cunoscut, devin parte din tine. Este sfarsitul lunii martie, e Postul cel Mare, e momentul cel mai potrivit. Mai ales ca martie a fost luna in care s-a nascut pentru a doua oara, de data asta "din apa viermanoasa si duh", intr-una dintre inchisorile comuniste. Parintele N. Steinhardt. Monahul de la Rohia.

Pe data de 29 martie 1989 se stingea din viata in drum spre Bucuresti, departe de singurul loc ce i-a fost vreodata "acasa", Manastirea Rohia. Viata parintelui Steinhardt este ea insasi o poveste si inca una dintre cele mai frumoase care s-au scris, o poveste despre suferinta, despre iubirea de Dumnezeu, despre chinul inchisorii comuniste, despre credinta, despre fericire... "Jurnalul fericirii" este, asa cum afirma Dan Chelaru, "o carte contemporana cu Dumnezeu", iar inchisorile in care s-a nascut sunt, asa cum volumul ne arata, adevarate academii ad-hoc.

Nicu Steinhardt, monahul de la Rohia

Sa spui despre "Jurnalul fericirii" ca este o capodopera e prea putin. As numi-o o revelatie. Una dintre acele carti cu care trebuie sa te intalnesti in viata si care te ajuta sa intelegi ca darul cel mai mare care i s-a dat omului este iubirea de Dumnezeu. Adica fericirea. Purtat dintr-o celula in alta, indurand foamea, insultele si bataile, Steinhardt descopera adevarata hrana sufleteasca, fericirea pe care ti-o da intalnirea cu Dumnezeu. Adevarul lui Hristos devine pentru el Lumina cea adevarata in care trebuie sa intre cu orice pret si, astfel, pe data de 15 martie 1960, in celula nr. 18, cu un ibric bont, cu apa viermanoasa si cu credinta in suflet, Steinhardt primeste taina botezului de la parintele Mina Dobzeu, gustand din fericirea de a fi crestin, care nu-l mai paraseste niciodata din acel moment. "Numai crestin fiind ma viziteaza - in pofida oricarei ratiuni - fericirea, ciudat delir. Numai datorita crestinismului nu umblu - crispat, jignit, pe strazile diurne, nocturne ale orasului - spatiu proustian descompus de timp - si nu ajung sa fiu si eu (...) unul dintre acele cadavre pe care le poarta, vii, apa curgatoare a vietii si sa nu ma numar printre cei care inca n-au inteles (...) ca mai fericit este a da decat a lua."

INGREDIENT TEMPERA

"Vaza albastra" de Paul C...zanne Unul dintre marii maestri ai impresionismului, alaturi de Renoir, Monet sau Pissarro, pictorul Paul C...zanne a fost si ramane un neinteles al epocii sale. El a ales penelul si culoarea in detrimentul unei cariere de bancher incepute de tatal sau. Cezanne, in marele lui orgoliu, a dorit "sa uluiasca Parisul cu un mar", aflandu-si propriul drum si indepartandu-se din ce in ce mai mult, la apogeul creatiei sale, de stilul impresionistilor contemporani. Imaginea de fata poate sta marturie in acest sens. O natura moarta - vaza cu flori, fructe - care-i permite pictorului sa schiteze un plan, astfel incat sa construiasca un fel de peisaj ideal prin care sa remodeleze legile perspectivei. Astfel, se pot remarca merele aflate intr-o insiruire compozitionala sustinuta cromatic de prospetimea tonurilor si de reverberatiile unui climat marcat in aparenta de simplitate si de nuantari rafinate asternute pe suportul compozitional cu o anumita parcimonie. Marul poate fi cel al Discordiei, atribuit lui Paris, sau simbolul marului de aur din Gradina Hesperidelor, care sunt fructe ale nemuririi. Sau ne poate duce cu gandul la marul Cantarii Cantarilor, care devine reprezentarea fecunditatii Verbului divin, savoarea si mirosul lui... (Viorica Romascu)