x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Info

03 Mai 2005   •   00:00


  • 4 mai 2005
  • CIFRE INCURAJATOARE. Sustinatorii proiectului Constitutiei europene sunt, din nou, majoritari in Franta, dupa mai mult de o luna in care sondajele indicau dominatia taberei celor care se opun documentului. Potrivit celor mai recente sondaje, intre 51% si 53% din francezi ar spune "Da" proiectului la referendumul care va avea loc pe 29 mai.

    REFORME. Premierul ungar Ferenc Gyurcsany intentioneaza sa promoveze o serie de masuri menite sa reduca munca la negru. Este vorba despre un pachet de reforme fiscale si economice care are insa nevoie de girul Parlamentului. Fara a da prea multe detalii despre acest proiect, Gyurcsany a spus ca vor fi inasprite inclusiv controalele asupra contributiilor financiare ale firmelor in contul serviciilor sociale.

    AM SCAPAT! Germania nu va solicita reluarea negocierilor de aderare dintre UE si Romania si Bulgaria. Parlamentul german a respins o propunere in acest sens formulata de Opozitia crestin-democrata, care a acuzat Cabinetul Schröder ca a esuat lamentabil in tratativele cu cele doua state si ca a permis, astfel, alaturarea la UE a unor membri slab pregatiti. Deputatii Opozitiei si-au exprimat si temerile ca forta de munca ieftina care va sosi in Germania din Romania si Bulgaria le va lua painea de la gura germanilor si va duce la sporirea tensiunilor sociale.

    Grupaj realizat de Irina Cristea

    ×
    Subiecte în articol: arhiva jurnalul