x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Mai multa mobilitate pentru muncitori

Mai multa mobilitate pentru muncitori

16 Mai 2005   •   00:00

Uniunea Europeana ar putea pune in circulatie carduri profesionale pe care sa fie inregistrate informatii despre cariera fiecarui cetatean. Masura ar contribui la eliminarea barierelor din calea celor care aleg sa faca naveta, din punct de vedere profesional, dintr-un stat membru in altul.

  • de IRINA CRISTEA
  • IMPUNERI. Muncitorii str`ini vor avea obliga]ia s` se supun` 100% legilor din ]ara gazd`, ntruc~t ncerc`ri precedente de a aplica, n cazul lor, legile „de acas`" au e[uat
    Calificarile profesionale recunoscute in toate statele membre si accesul fara restrictii la un loc de munca in orice tara din Uniune sunt de multi ani pe agenda oficialilor europeni. Cu toate acestea, cetatenii care vor sa lucreze in spatiul comunitar in alt stat decat cel de origine au, inca, de infruntat serioase obstacole birocratice. Tara gazda le poate face accesul foarte dificil, ba chiar imposibil, sau ii poate "marginaliza", in ciuda unor calificari profesionale fara cusur. Spre exemplu, un medic din Cehia nu poate profesa in Franta pe un post mai bun decat cel de intern.

    STANDARDIZARE. Comisia Europeana spera sa le simplifice situatia cetatenilor UE printr-o directiva care sa inlocuiasca pachetul de 15 legi diferite care reglementeaza in prezent acest domeniu. Parlamentul European si-a dat deja un acord de principiu, urmand ca documentul sa devina lege pusa in aplicare in cateva luni. Scopul este de a uniformiza calificarile profesionale din statele membre, astfel incat ele sa fie valabile din Irlanda pana in Estonia.

    Parlamentarii le cer statelor membre sa stabileasca un minim de standarde profesionale comune. O alta propunere este introducerea unui card special, valabil in toate tarile din UE, care sa contina informatii detaliate despre traseul profesional al purtatorului si sa usureze schimbul de informatii intre tara de origine si tara gazda. Cardurile ar include date despre toate cursurile practice si studiile facute de cetateanul respectiv, dar si toate penalizarile primite la locul de munca.

    ACELEASI CONDITII. In prezent, statele Uniunii isi impun reciproc restrictii pe piata muncii in mai multe domenii, mai ales in cel medical si in cel juridic.

    Daca initiativa Comisiei va fi pusa in practica, orice cetatean al UE care va dori sa profeseze intr-un anumit domeniu va trebui sa indeplineasca exact aceleasi conditii ca acela care practica aceeasi profesie in statul gazda.

    "In statele membre exista, in prezent, sisteme de calificare profesionala atat de diferite, incat nu e usor sa gasim o cale pentru recunoasterea mutuala. Propunerile pe care le-am votat azi ar facilita mutarea si angajarea dintr-o tara in alta", apreciaza europarlamentarul ecologist Heide Rühle. Potrivit noului sistem, nu vor mai exista situatii de genul profesori francezi carora nu li se permite accesul la catedra in scoli germane sau profesori germani carora autoritatile olandeze nu le recunosc calificarile.

    Comisia Europeana propune o calificare a profesiilor in functie de perioada de pregatire specializata. Astfel, va fi recunoscuta existenta unor profesii care nu necesita pregatire, a unor profesii pentru care este nevoie de pregatire tehnica si de absolvirea liceului, precum si a profesiilor pentru care sunt necesari trei sau patru ani de studii dupa absolvirea liceului. Cu toate acestea, pentru ca un zidar din Polonia sa se poata numi "bricklayer", ca in Marea Britanie, va trebui sa faca si ceva eforturi suplimentare, pentru ca in aceasta tara nici un lucrator din zidarie nu obtine acest "titlu" decat dupa cateva cursuri si minimum doi ani de experienta.
    ×
    Subiecte în articol: arhiva jurnalul