x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Polonia - La masa cu povestile

Polonia - La masa cu povestile

22 Mar 2005   •   00:00

GARGANTUA SI PANTAGRUEL

VANDA IONITOIU, MARA RADUCANU

Multe dintre noi au visat in copilarie adevarati printi care veneau sa ne salveze dintr-un turn medieval. Altii erau vitejii salvatori ai imparatiei. Desi mintea noastra este libera sa zboare oriunde, mai exista inca locuri in care povestile de acest fel sunt ca la ele acasa. Inca nu stiti despre ce e vorba? Despre tara unde istoria poate prinde viata, chiar si acum, in zilele noastre: Polonia.

Pentru cei care nu stiu si care nu sunt chiar putini la numar, Polonia este locul unde gustul desavarsit si stilul inedit intr-ale gastronomiei sunt la ele acasa. Cum vi s-ar parea bucataria romaneasca fara sarmalute sau cea turceasca fara baclava? Ei bine, nici traditia culinara poloneza nu se poate lipsi de legume, fructe sau ciuperci. Acestea din urma reprezinta felul de baza pe care polonezii il savureaza la masa de seara. Cat despre ritualul mesei... este una din marile placeri cu care se desfata poporul polonez. De la masa principala a zilei, cea de la amiaza, nu va lipsi niciodata carnea de porc, ea fiind considerata felul de mancare national. De altfel, chiar si aceasta a doua masa a zilei este o traditie in sine. Se numeste Obiad, se serveste in primele ore ale amiezii si e compusa din supa, felul doi si desert, insa niciodata aperitive. In zilele in care nu se serveste totusi deja celebra carne de porc, gospodinele opteaza pentru o specialitate de gaina sau rata, umpluta cu o compozitie facuta din ficat, paine, oua, unt si mere verzi inmuiate in vin rosu.

Daca am spus la inceput ca din bucataria lor nu lipsesc legumele, aflati ca Polonia se mandreste cu cele mai bune rosii din lume. Asa ca nu degeaba salata se afla pe lista de prioritati a clientilor unui restaurant. Autentica salata poloneza poarta numele de sur"wka si contine varza rosie si alba, morcovi, praz, mere si un sos alb, putin picant, folosit doar la acest gen de garnitura. Pe locul doi in topul preferintelor se claseaza supele, unele dintre ele fiind chiar "exclusivitati" de sezon. In categoria asta intra grzybowa, supa de ciuperci salbatice sau og"rkowa, o supa-crema de muraturi.

Insa "vedeta" polonezilor la capitolul mancare este pestele. Ca sa va faceti o idee despre placerea cu care acestia il consuma, ganditi-va putin la vechii egiptenii, care facusera un adevarat cult pentru... pisica. Diferenta este ca polonezii isi devoreaza idolii... Proaspat sau congelat, simplu sau afumat, in aspic sau fara, indiferent de marime si forma, pestele nu trebuie sa lipseasca de la masa unui polonez care se respecta.

GOGOSI DE CARTOFI
Aveti nevoie de un kg de cartofi, doua linguri cu faina de malai, un ou, 100 gr faina alba, 100 gr carne de porc si o lingurita cu amidon. Se prepara astfel: fierbeti cartofii in coaja si curatati-i, apoi pisati-i pana ce obtineti o pasta, pe care o amestecati cu oul. Taiati carnea cubulete si prajiti-o in putin ulei incins. Amestecati in piureul de cartofi obtinut faina de malai si de porumb, sarea, amidonul si bucatile de carne. Faceti bilute din compozitia astfel obtinuta si fierbeti-le in apa cu sare. Serviti-le calde, cu unt topit deasupra.

TRADITIE GUSTOASA
Daca la rusi votca induce buna dispozitie, polonezii sunt ceva mai putin "inflacarati" in alegeri: catre sfarsitul verii, ei sarbatoresc Dozynki-ul, un fel de petrecere a painii, unde canta, danseaza si gusta din prima paine facuta din semintele de grau de peste vara. Desi polonezii nu sunt foarte petrecareti, evenimentele fericite care au loc in familie sunt un prilej de veselie si distractie. Gospodinele pregatesc pentru astfel de ocazii un anumit fel de ciuperci pane, prajite in ulei de masline.

×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul