x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Pranzul rural

07 Iun 2005   •   00:00

  • de MONICA STEFANIA VELICU
  • OCHIUL SOACREI
  • "Locuinta mea de vara/E la tara." Nu, nu vreau sa va arat ce cultura generala posed. O sa intelegeti imediat ce e cu versurile astea. Dar pentru ca tot a venit vorba, cred ca v-am mai spus ca sunt o mare iubitoare de poezie. De poezie adevarata, vreau sa spun. Cu rima, nu din cele care se scriu astazi de parca-s copiate din cartea de telefon. Nora-mea e innebunita dupa astea, insa eu cred (si ramane intre noi) ca nu pricepe nimic din ele. Vrea doar sa arate cat de moderna e. Ca si cititoare. Vedeti ce exprimare la zi am?

    Dar asta-i o alta poveste, iar eu vreau sa va istorisesc, de fapt, peripetiile mele si ale sotului in deplasare, la locuinta de vara de la tara a cuscrilor. Singura, de altfel, pentru toate anotimpurile! Cu adevarat peripetii! Mai intai ca ne-a prins ploaia la intrarea in sat, de-a trebuit sa se dea jos bietul meu baiat si sa impinga masina. Se impotmolise in glodul de pe ulita si nu voia sa o mai ia din loc. Masina. Nora-mea, pe post de soferita, isi dadea cu parerea, spunand ca daca am fi mai putini in masina, i-ar fi si ei mai usor sa o scoata din noroi. M-am facut ca nu pricep, fiind implicata, momentan, in admirarea peisajului rural compus din noroi, doua vaci fericite carora sotul meu le facea cu mana (pesemne ca le cunostea de pe vremea cand era cavaler) si case.

    Cu chiu, cu vai, ajungem in sfarsit la casa cuscrilor. Oameni primitori, ne-au asezat sub un umbrar, afara. Intre timp iesise soarele si din masina nora-mea, cu mainile pline cu sacose pe care i le-a livrat rapid maica-sii. Ce-o fi fost in ele? Nu e treaba mea. La masa am avut supa de pasare si ca felul doi pui fript. E adevarat, puiul arata de parca ar fi facut balet, asa ca la sugestia mea s-a mai taiat unul. Si-nca unul. Acelasi lot, aceleasi dimensiuni. Dar cine credeti ca a alergat prin toata ograda ca sa prinda puii pentru a fi gatiti? Copilul meu, fireste. Nora-mea radea si spunea ca miscarea topeste grasimile Si de jumulit, cine credeti ca i-a jumulit? Eu... si cuscra-mea.

    Ca desert, le-am oferit eu ceva, din productia proprie de dulceata, de care au fost foarte incantati. Una peste alta, a fost frumos la cuscri, doar ca puii au avut carnea cam tare. Asta pentru ca traiau de-o vesnicie in ograda aia, cred. Doar vesnicia s-a nascut la sat, nu?

    PUI TARANESC
  • Ingrediente: un pui, 3 cepe, 250 g smantana, 100 g unt, un kg de rosii, o lingura cu faina, marar, piper, dafin, sare
  • Preparare: Se portioneaza puiul, se trece prin faina si se caleste putin in unt, apoi se adauga ceapa taiata pestisori. Cand s-a rumenit se stinge cu apa si se lasa la fiert inca doua minute, dupa care se adauga rosiile taiate si oparite, mirodeniile si sarea. Mararul se amesteca bine cu smantana si cand mancarea e gata se adauga peste ea. Se serveste cu mamaliguta calda.
  • POVETE
    JUMULIREA. Puiul de curte trebuie curatat bine de pene si fulgi, iar acest lucru se face prin cufundarea intr-o oala mare cu apa fierbinte in care insa nu trebuie tinut mai mult de cateva minute. Apoi fulgii se smulg usor.

    PARLIREA. Daca vreti sa fiti sigure ca n-a mai ramas nici o urma de puf, treceti puiul jumulit pe deasupra flacarii, aceasta fiind si o modalitate de ucidere a eventualelor bacterii.

    STICLA. Daca vreti sa faceti o friptura delicioasa, introduceti o sticla cu apa calda in interiorul unui pui curatat si apoi puneti-l in cuptorul din curte sau in cel din aragaz. Asta dupa ce ati uns puiul inainte cu unt si ati asezat bine sticla, in picioare, in interiorul unui vas cu apa.

    ROSII. Pentru o friptura de pui de curte nimic nu se potriveste mai bine ca garnitura decat o salata de rosii coapte si scoase in mujdei.
    ×
    Subiecte în articol: arhiva jurnalul