x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Scrisori

13 Mar 2005   •   00:00

14 MARTIE 2005
S. Dana Ionela, Ramnicu-Valcea, jud. Valcea:
"Am 24 de ani, iar la data de 24.08.2004 am dat nastere unei fetite. Sunt angajata din data de 6.11.2003 la o firma privata din Ramnicu-Valcea. Administratorul firmei afland ca am o sarcina cu probleme m-a pus sa aleg intre a-mi da demisia sau a ma da afara. Eu mi-am luat cateva zile de concediu medical incepand cu 6.02.2004, crezand ca se va razgandi. Mentionez ca am avut o sarcina cu probleme si am stat in concediu medical pana cand am nascut. In acest timp mi-a platit doar doua luni de concediu medical. Dupa nastere am vrut sa-mi iau prenatal si am descoperit ca nu mi-au fost platite datoriile catre stat. In urma nasterii mi-a plesnit un vas de sange la cap si am recurs la acel concediu prenatal pe care mi l-a platit. In prezent, figurez ca angajata la aceasta firma. Ce pot face?".

RASPUNS: Din ceea ce am inteles din scrisoarea dumneavoastra, nu primiti indemnizatia pentru cresterea copilului pana la varsta de 2 ani deoarece seful nu v-a platit datoriile catre stat. Am inteles insa ca va este platit de catre firma la care lucrati concediu prenatal. In mod normal, daca ati fost angajata inainte de nastere timp de zece luni trebuie sa beneficiati de indemnizatia pentru cresterea copilului. Puteti sesiza practicile ilegale ale patronului la Inspectoratul Teritorial pentru Protectia Muncii Ramnicu-Valcea, cu sediul in Strada Tudor Vladimirescu numarul 72, telefon numarul: 0250-73.10.52, 0250-73.26.57.

Ana Chirita, Bucuresti:
"Va rog sa ma ajutati sa aflu unde se poate face o evaluare a unor opere de arta, precum si unde se poate realiza reconditionarea lor".

RASPUNS: Trebuie sa va adresati unor firme specializate care se ocupa de restaurari. Specialistii respectivi va pot sfatui mai departe.

Neagu Ioan, loc. Comanesti, jud. Bacau:
"Am auzit ca ar fi o lege in privinta celor care au facut serviciul militar in unitati ale MFA specializate in constructii, si anume acordarea unei sume de bani drept pensie pentru perioada cat am lucrat in timpul stagiului militar pe diferite santiere din tara. Eu am fost incorporat in perioada 1961-1962 la UM 1626 Aiud, judetul Cluj, unitate CF specializata in constructii de poduri CF. In perioada stagiului militar am lucrat pe mai multe santiere din tara la constructii cai ferate, drumuri si poduri. As vrea sa stiu daca pot beneficia de acest drept si ce trebuie sa fac pentru aceasta".

RASPUNS: De la Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale am primit pentru dumneavoastra urmatorul raspuns: "Conform prevederilor art. 5 din Legea nr. 309/2002, persoanele care au efectuat stagiul militar in detasamente de munca apartinand Directiei Generale a Serviciului Muncii, beneficiaza de urmatoarele drepturi: o indemnizatie lunara neimpozabila; asistenta medicala si medicamente in mod gratuit, atat in tratamentul ambulatoriu, cat si in timpul spitalizarii; scutirea de la plata taxei de abonament la radio si televizor. Stabilirea si plata drepturilor prevazute de lege se fac de catre casele teritoriale de pensii si a municipiului Bucuresti. Stabilirea situatiilor prevazute de lege se face de catre comisia care functioneaza in cadrul caselor teritoriale de pensii si a municipiului Bucuresti, pentru aplicarea prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de catre regimurile instaurate in Romania cu incepere de la 6 septembrie 1940 pana la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobata si modificata prin Legea nr. 189/2000, cu modificarile ulterioare. Din comisia mai sus-mentionata va face parte si un reprezentant al centrului militar teritorial. Stabilirea drepturilor stipulate de lege se face, la cerere, pe baza inscrisurilor din livretele militare, din adeverintele eliberate de centrele militare judetene sau de UM 02405 Pitesti. Cererile pentru stabilirea drepturilor se depun la casele teritoriale de pensii si a municipiului Bucuresti".

Barna Mircea, Bucuresti:
"Sunt sofer profesionist cu 44 de ani de experienta si detin o Dacia 1300 de 24 de ani vechime, care este reglata corect si emite noxe la nivelul autoturismelor Euro II. De ce trebuie sa platesc un rulaj de 1.000 km pe an la un comision de 6-7 l/100 km cat un autoturism cu o capacitate de peste 2.000 cmc, care ruleaza clar peste 100.000 km pe an? Nu inteleg de ce trebuie sa cumpar rovigneta in mod obligatoriu pentru 12 luni daca eu circul cel mult de trei-patru ori pe an, cu o medie de 200-300 km si alte cinci-sase drumuri de 10-30 km".

RASPUNS: De la specialistii din cadrul Ministerului Transporturilor am aflat ca "potrivit prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a retelei de drumuri nationale din Romania, cu modificarile si completarile ulterioare, utilizatorii romani vor achita tariful de utilizare, obligatoriu, pentru o perioada de 12 luni (cu facilitatea de plata in patru rate trimestriale numai la oficiile abilitate ale CN Posta Romana SA, cu exceptia autoturismelor pentru care plata se efectueaza integral), in functie de masa totala autorizata, numarul de axe si incadrarea in clasa de emisii poluante, chiar si in conditiile utilizarii limitate in timp a vehiculelor". Ordonanta Guvernului nr. 15/2002, cu modificarile si completarile ulterioare transpuse din Directiva Parlamentului European si a Consiliului Uniunii Europene nr. 62/1999/CE din 17 iunie 1999, Directiva care prevede la art. 7, alin. 8 ca "un stat membru poate aplica doar nivelurile anuale pentru vehiculele inmatriculate pe teritoriul sau". Astfel, un utilizator strain achita tariful in tara in care este inmatriculat vehiculul, conform prevederilor Directivei mai sus-mentionate, iar pentru folosirea retelei de drumuri nationale din Romania, numai pentru perioada efectiva de utilizare. Acest principiu se aplica si in cazul dumneavoastra.

×
Subiecte în articol: arhiva jurnalul