x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Tulburarea metabolismului

Tulburarea metabolismului

de Magda Marincovici    |    13 Feb 2004   •   00:00

Jumatate din romani sunt grasi. Sedentarismul si stilul de alimentatie fast-food sunt cauze ale multor boli grave.

De mai bine de doua decenii, in multe tari "civilizate" ale lumii, s-a atras atentia asupra cresterii alarmante a mortalitatii prin boli cardiovasculare. Analizandu-se situatia s-a constatat ca acestea erau conditionate de cresterea vertiginoasa a procentului de persoane obeze, hipertensive, dislipidemice (cresterea lipidelor in sange) sau suferinde de diabet zaharat. Toate aceste tulburari se regasesc printre factorii de risc vasculari. In ultimii ani, toti acestia se regasesc regrupati in "Sindromul dismetabolic", care sugereaza o tulburare complexa a metabolismului energetic al organismului, care pe cai complicate conduce in final la bolile cardiovasculare. FACTORI. Cauza acestei situatii a fost identificata in ceea ce se numeste "stilul de viata". In esenta, acesta cuprinde doi factori legati de metabolismul energetic al organismului. Primul factor este reprezentat de activitatea fizica. Aceasta este modalitatea prin care organismul consuma excesul de calorii, mentine in limite normale valorile lipidelor plasmatice si evita cresterea in greutate. Or, in ultima jumatate de secol, gradul de activitate fizica s-a diminuat drastic, din cauza inlocuirii muncii manuale cu procesele automatizate, extinderea transportului in comun si mai ales a utilizarii autoturismului personal. Acum, totul se monitorizeaza din birouri sau din salile de supraveghere, unde "muncitorii" deveniti functionari privesc ecranul monitorului, beau pepsi-cola si cafea, eventual servindu-si pranzul pe o mica tavita la locul de munca. Astfel a fost drastic diminuata activitatea fizica, care nu poate fi compensata de o mica alergare sau o partida de tenis o data pe saptamana, cu impact negativ asupra starii de sanatate. Al doilea factor este reprezentat de mutatiile majore si rapide survenite in modul de alimentatie, supus si el mecanismului de "automatizare ", de prelucrare excesiva, de producere a unor preparate rafinate, bogat calorice, dar sarace in unele principii nutritive precum vitaminele sau substantele minerale.

SUBSTANTE CHIMICE. Marile lanturi de magazine vand in prezent milioane de tone de alimente in cutii, in pachetele, purtand cu ele si substantele chimice - uneori daunatoare, cunoscute si sub numele de E-uri negative -, indispensabile proceselor de conservare sau de prelucrare industriala. In plus, disponibilitatea de alimente in "tarile industrializate" a devenit din ce in ce mai mare, fiind astfel larg accesibile. La modificarea modului traditional de alimentatie, bazat pe produse naturale cu foarte mica prelucrare, a contribuit si dezvoltarea rapida a lanturilor fast-food si de alimentatie stradala, bulversand in intregime nu numai tipurile de alimente, dar si ritmul obisnuit de alimentare.

INGRASARE. Asadar, pe langa scaderea gradului de activitate fizica s-a inregistrat si o crestere a aportului alimentar. Nu este de mirare ca excesul ponderal si obezitatea afecteaza in prezent aproximativ jumatate din populatia europeana, inclusiv a Romaniei. Sa mai mentionam ca pentru a te ingrasa nu trebuie sa recurgi la alimente foarte scumpe. Dimpotriva, cele mai ieftine alimente - carnea, cartoful, painea - sunt destul de accesibile.C. IONESCU TARGOVISTE Profesor doctor

IMPORTANT Iata de ce consideram utila deschiderea unei rubrici in care sa poata fi discutate problemele legate de stilul modern de viata, care se dovedeste a fi puternic patogen - inductor de boli -, incercand sa oferim si solutiile la indemana pentru combaterea efectelor negative. Ne bazam pe intrebarile cititorilor, colectivul Institutului de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice "N.C. Paulescu" incercand sa raspunda chiar si unor probleme punctuale.

Silueta se tine cu mancare putina si jogging

Contrar unei opinii foarte raspandite, a face sport nu este suficient pentru a slabi. Pentru a scapa de kilogramele suplimentare este necesara conjugarea a doi factori: alimentatia echilibrata si combaterea sedentarismului. Specialistii sustin ca o ora de mers pe jos, cu bicicleta sau de inot permite consumarea intre 400 si 600 de kilocalorii. A merge pe jos un kilometru presupune un consum de 65 de kilocalorii.

Mai multa miscare Pentru a slabi un kilogram intr-o luna, specialistii spun ca trebuie sa parcurgem pe jos 138 de kilometri lunar, adica 4,6 kilometri in fiecare zi, in ritm sustinut. A face jogging cu o viteza de aproximativ 8 kilometri pe ora ne ajuta sa pierdem aproape 80 de kilocalorii la fiecare kilometru. Mentinand ritmul - 8 kilometri pe ora - avem sansa sa scapam de vreo 640 de kilocalorii. Dar retineti pentru a slabi un kilogram, trebuie sa alergam in acest ritm timp de 12,5 ore. Asadar problema se pune, potrivit acestor calcule, cam in felul urmator: cat timp trebuie sa alerg pentru "a arde" caloriile furnizate sa zicem de o tarta cu fructe. Raspunsul e coplesitor: cel putin doua ore si jumatate. Dar cat timp sa inotam astfel incat caloriile acelei tarte sa nu se depuna. Raspunsul e cam la fel: doua ore.

Dieta echilibrata Concluzia este ca doar regimul alimentar nu este suficient pentru a reduce greutatea corpului. Pentru a slabi si a conserva greutatea ideala se impun doua conditii: exercitii fizice si o dieta echilibrata. Sa nu uitam ca persoanele supraponderale sunt mai greoaie si cu mare dificultate respecta un program sistematic de exercitii fizice. Acestora specialistii le reamintesc ca slabitul este "o afacere care se rezolva in timp, cu rabdare".

Trucuri care ne ajuta sa slabim Mersul pe jos dar mai ales inotul si mersul pe bicicleta sunt cele mai indicate modalitati de a combate sedentarismul. Indiferent de activitatea fizica aleasa, specialistii va recomanda sa mariti timpul alocat si ritmul in mod gradat. Astfel, veti preintampina oboseala si va veti acomoda cu un nou stil de viata. De asemenea, nu uitati ca orice activitate fizica este benefica. Iata si cateva trucuri benefice pentru silueta: ignorati existenta liftului, parcati la distante din ce in ce mai mari, parcurgeti pe jos o anumita distanta la intoarcerea de la slujba la domiciliu.

×
Subiecte în articol: metabolism