x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Ce mănânci când ai colesterolul mare

Ce mănânci când ai colesterolul mare

de Magda Colgiu    |    08 Feb 2011   •   14:53
Ce mănânci când ai colesterolul mare
150786-18-29-sante-page-04-image-0001.jpgNivelul crescut al colesterolului rău (LDL) este asociat cu bolile cardiovasculare. Pentru a veni în ajutorul persoanelor care au LDL peste valorile normale, nutriţioniştii americani au pus la punct o listă cu alimentele ce contribuie la scăderea LDL şi la creşterea nivelului colesterolului bun (HDL).
În categoria alimentelor ce pot fi mâncate fără probleme de  persoanele cu LDL mare se numără pastele integrale, ouăle sau migdalele.
În schimb, persoanele suferinde de hipercolesterolemie nu se vor apropia de brânza tofu, margarinele sau peştele tilapia etc.

Alimente recomandate...
Paste integrale. Antioxidanţii din paste contribuie la controlul nivelului de insulină care, la rândul ei, determină diminuarea nivelului LDL şi al trigliceridelor. Un studiu efectuat la Universitatea Harvard a analizat dietele a peste 27.000 de persoane de-a lungul a opt ani. În urma cercetării s-a dovedit că persoanele care au mâncat paste preparate din cereale integrale au slăbit mai mult decât cele care preferau celelalte preparate din făină albă.

Ouă. Un studiu citat de Jurnalul american de nutriţie arată că ouăle cresc nivelul de colesterol bun, fără a-l mări pe cel rău. Consecinţa?
Arterele rămân "curate" mai mult timp. Un alt studiu a dovedit că persoanele care obişnuiesc să mănânce cel puţin un ou în fiecare zi (inclusiv gălbenuşul) slăbesc mai repede şi sunt mai pline de energie faţă de cele care refuză acest aliment.

Migdale. O mână de migdale mâncate zilnic, timp de mai multe săptămâni, ajută la pierderea kilogramelor, susţin cercetătorii de la Universitatea Purdue (SUA). Migdalele contribuie la scăderea nivelului de colesterol rău din sânge, având chiar efect similar cu tratamentul medicamentos îm asemenea cazuri.
Hipotensivii sunt, de asemenea, sfătuiţi să consume în medie cinci migdale zilnic pentru a norma­liza valoarea tensiunii arteriale. Aceste oleaginoase au avantajul de a ajuta organismul să nu asimileze caloriile ce provin din alimente nesănătoase.

Ciocolata neagră. Cercetările arată că ciocolata neagră (nu cea dulce, cu lapte sau umplută cu creme) îmbunătăţeşte sănătatea inimii, scade tensiunea arterială, reduce nivelul de LDL. De asemenea, ciocolata neagră reduce posibilitatea de formare de cheaguri de sânge, sporind însă fluxul de sânge către creier.

Pizza cu anşoa. O prezenţă surprin­zătoare pe această listă este pizza cu anşoa şi usturoi. Deşi este văzută de mulţi ca un preparat fast-food, acest tip de pizza este indicat pacienţilor cu nivel crescut de colesterol rău datorită combinaţiei de peşte anşoa cu usturoi. Anşoa are zinc, fier, iod şi seleniu, elemente ce contribuie la sporirea efectelor uleiului de peşte. Se ştie că untura de peşte este deosebit de eficientă în reducerea LDL, însă efectul e sporit de prezenţa usturoiului. De altfel, orice combinaţie între usturoi şi anşoa funcţionează, aşa că specialiştii vă sfătuiesc să o încercaţi.

… şi nerecomandate
Tilapia. Contrar opiniei generale, peştele nu este indicat chiar în orice dietă. De exemplu, peştele tilapia. Intrat recent pe piaţa românească, tilapia ar trebui evitat de persoanele cu hipercolesterolemie. Motivul? Acest peşte este bogat în acizi graşi omega 6 şi are un nivel scăzut de acizi graşi omega 3. Aşa cum se ştie, doar omega 3 este bun pentru organism în orice cantitate, nu şi omega 6. Raportul corect între cele două tipuri de acizi graşi esenţiali este de 1 (omega 3) şi 4 (omega 6).

Tofu. Este adevărat că soia (din care se obţine tofu) reuşeşte, printre altele, să reducă LDL. Însă, conform unui studiu, acest lucru se produce doar dacă se mănâncă o cantitate de aproape două kilograme de soia în fiecare zi. Or, acest lucru este de cele mai multe ori imposibil. Mai mult chiar, dacă se depăşeşte această cantitate, soia "ajută" organismul să depoziteze grăsime.

Sucul de mere. Un măr pe zi ţine doctorul departe, spune un proverb românesc. Acest lucru este valabil doar dacă fructul este mâncat proaspăt, nu sub formă de dulceaţă sau, şi mai rău, de suc la cutie. Pentru că sucul de mere nu doar că nu e deloc bogat în fibre, dar conţine cantităţi foarte mari de zahăr. Din cauza acestei combinaţii nefericite, creşte şi nivelul de zahăr din sânge, dar şi cel al LDL.

Margarina. Folosită mulţi ani din cauza preţului relativ mic în comparaţie cu cel al untului, margarina este unul dintre cele mai periculoase alimente.
Motivul îl constituie conţinutul de uleiuri hidrogenate şi parţial hidrogenate.
De asemenea, margarinele conţin niveluri ridicate de grăsimi trans (cele mai periculoase grăsimi), care cresc nivelul colesterolului "rău" (LDL) şi îl micşorează pe cel al colesterolului "bun" (HDL), contribuind la mărirea riscului de afecţiuni cardiovasculare. Nutriţioniştii reamintesc că margarina se găseşte şi în toate cremele cu care sunt umplute diversele produse de cofetărie.

×
Subiecte în articol: colesterol