Fata de 16 ani a unui fost ministru şi-a pierdut cunoştinţa din cauza gazelor lacrimogene din Piaţa Victoriei
Trupul neînsufleţit al unuia dintre alpiniştii dispăruţi în Mont-Blanc, recuperat; celelalte două corpuri, localizate
Protestul diasporei - Jandarmeria face apel la oamenii care protestează paşnic să se retragă din primele rânduri
Diagnosticarea precoce a bolii Alzheimer. Analiza unei proteine ar putea descoperi simptomele cu 25 de ani înainte de declanșarea bolii. Află cum și cât te ajută asta
Dupã un zbor de aproape 24 de ore, cei 21 de membri ai celor trei triburi au ajuns, seara trecutã, în Madagascar
Protestul diasporei - 36 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale din care două, transportate la spital
Schimbări majore la CFR Călători: 26 de trenuri cu rame Alstom de 160 km/h vor fi introduse în circulație din 14 decembrie 2025
Lando Norris a scris istorie la McLaren, după ce a devenit campion mondial. Marele Premiu din Abu Dhabi, transmis live de Antena 1 şi AntenaPLAY, lider de audiență