Echipajele de prim ajutor au acordat îngrijiri medicale unui număr de 36 persoane dintre cele aflate vineri după-amiază la mitingul din Piaţa Victoriei, dintre care două au dorit să fie transportate la spital, informează ISU Bucureşti.
Potrivit sursei citate, printre persoanele respective se numără şi doi jandarmi, unul cu suspiciune de fractură la degetul mâinii drepte, care a fost transportat la spital, şi unul cu escoriaţii membru superior, acesta refuzând transportul la o unitate spitalicească.
Persoanele care au fost în grija pompierilor SMURD au acuzat lipotimii şi iritaţii ale ochilor sau căilor aeriene, mai precizează sursa citată. AGERPRES
Citește pe Antena3.ro