Nicoleta Luciu, după ce a ajuns în restaurantul lui Nea Mărin: ”Când mi-am dat seama care e miza, am început să mă stresez foarte tare”
Turcia: Opoziţia face apel la amânarea ceremoniei de învestire a preşedintelui, pe fondul accidentului de tren
Ponta: Băsescu, Kovesi, Dragnea au dezechilibrat ţara;doi au plecat, ultimul mai are, dar sfârşitul lui e inevitabil
Persoanele din două blocuri de apartamente, nevoite să plătească pentru înlocuirea materialelor folosite şi la Grenfell Tower
Băsescu: Iohannis a ales corect în cazul Kovesi; e de văzut dacă va fi aplicată şi decizia CCR de reducere a parlamentarilor
Ambasada SUA: Facem apel la România să menţină şi să sprijine puternicele sale instituţii de luptă împotriva corupţiei
O persoană a murit, iar alte 13 au fost internate după ce s-au intoxicat cu ciuperci, în ultima lună în Hunedoara
Adevărul sub asediu, manipulare zilnică, falsul este noua realitate. Ai curajul să descoperi adevărul ascuns?Ciprian Demeter