Lista substanţelor cu efect psihoactiv interzise în România este actualizată cu încă 14 noi denumiri stabilite în concordanţă cu normele internaţionale şi în funcţie de pericolul pe care utilizarea acestora îl reprezintă pentru sănătate, se arată într-un comunicat al Guvernului, transmis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, Executivul a aprobat joi un proiect de lege care completează Legea 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
Guvernul precizează că, în funcţie de pericolul pe care îl reprezintă consumul lor pentru sănătate, drogurile se împart în două categorii: droguri de risc şi droguri de mare risc. Astfel, din cele 14 substanţe adăugate, 13 intră în categoria drogurilor de mare risc, iar unul în categoria drogurilor de risc.
"Prin cuprinderea în această listă a noilor substanţe interzise, se are în vedere înăsprirea măsurilor de prevenire, control şi combatere a fenomenelor legate de consumul şi comercializarea de substanţe stupefiante şi psihotrope, în scopul protejării sănătăţii publice", se menţionează în comunicat. AGERPRES