x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Locale Mobilizare medicală de urgență: Vieți salvate în urma unei proceduri complexe de prelevare de organe

Mobilizare medicală de urgență: Vieți salvate în urma unei proceduri complexe de prelevare de organe

de Redacția Jurnalul Publicat la 01 Aug 2026 20:40 Modificat la 01 Aug 2026 20:40
Mobilizare medicală de urgență: Vieți salvate în urma unei proceduri complexe de prelevare de organe
Cum a reușit o singură prelevare de organe să ofere o nouă șansă la viață

Medicii din Iaşi au reuşit să salveze viaţa a cinci persoane, după ce familia unui bărbat, în vârstă de 54 de ani, aflat în moarte cerebrală la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, a fost de acord ca organele sale să fie prelevate şi transplantate.

Coordonatorul Centrului Regional de Transplant, dr. Raluca Neagu, a declarat, pentru AGERPRES, că echipa medicală a început intervenţia de prelevare sâmbătă dimineaţa.

"Donatorul este un bărbat de 54 de ani, cu encefalopatie post anoxică post resuscitare, cu un stop cardiorespirator resuscitat. S-au prelevat ficatul, rinichii şi cele două cornee. Ficatul a fost transplantat în cursul dimineţii unei paciente de 36 de ani, cu ciroză hepatică toxică, mamă a patru copii. Rinichii au fost transplantaţi la Spitalul "Dr. C.I. Parhon" tot în cursul acestei zile. Corneea urmează să fie transplantată zilele următoare la Spitalul "Sf. Spiridon". Mulţumim familiei donatorului care în aceste momente de suferinţă a avut generozitatea de a salva alte vieţi", a declarat dr. Raluca Neagu.

Citește și: Generozitate dincolo de moarte: Un donator de 54 de ani a devenit erou pentru mai mulți români care așteptau un transplant | Jurnalul

AGERPRES

×
Subiecte în articol: prelevare organe moarte cerebrala