Jurnalul.ro Ştiri Locale Pompierii au salvat peste 150 de animale dintr-un incendiu la o fermă din Diculești, Vâlcea

Pompierii au salvat peste 150 de animale dintr-un incendiu la o fermă din Diculești, Vâlcea

de Redacția Jurnalul    |   

Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă la un depozit de furaje din localitatea Diculești, județul Vâlcea, punând în pericol viața a peste 150 de animale din ferma vecină.

Patru autospeciale de pompieri au intervenit de urgență pentru a stinge flăcările care au cuprins depozitul cu o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați și o anexă a acestuia. În interiorul depozitului se aflau aproximativ 20 de tone de lucernă.

Datorită intervenției rapide a pompierilor militari, toate animalele din adăpostul aflat în apropiere au fost salvate: 30 de vaci, 11 porci, 10 capre și 100 de găini.

În acest moment, incendiul este localizat, iar pompierii acționează pentru stingerea ultimelor focare.

Nu au fost înregistrate victime în urma incidentului.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: incendiu Vâlcea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri