Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos 4 fraze pe care să NU le spui unei persoane care trece printr-un atac de panică

4 fraze pe care să NU le spui unei persoane care trece printr-un atac de panică

de Redacția Jurnalul    |   

Atacul de panică este un sentiment inexplicabil de frică și nervozitate care apare brusc și durează cel puțin jumătate de oră.

Simptomele sunt mentale, fizice și emoționale, manifestate prin dureri în piept, transpirație excesivă, palpitații, greață, furnicături, tremurături, probleme de respirație.

Atunci când o persoană experimentează aceste senzații, avem tendința să apelăm la rațiune și să-i spunem lucruri pentru a se calma. Însă, de cele mai multe ori, îi agravăm starea întrucât nu are niciun control în acele momente

Iată 4 cele mai rele fraze pe care nu trebuie să le spunem:

1. Calmează-te

Dacă persoana în cauză ar avea un control asupra situației, cu siguranță s-ar calma singură. Dar nu are, așa că este mai bine ar fi să-i ghidezi respirația, să-i induci imagini,  relaxare musculară progresivă (PMR) și vizualizare, astfel încât să se simtă în siguranță, potrivit Very Well Mind., citat de dcnews.ro.

2. Nu ai motiv să fii nervos

În general, persoana care suferă atacul de panică știe că nu are motive de neliniște dar corpul și mintea lui trece în acel moment printr-o senzație de amenințare și se pregătește pentru una din cele două variante ”luptă sau fugi” . Dacă îi atragi atenția că pericolul nu este real, nu faci decât să-i sporești sentimentul de anxietate. 

O soluție ar fi să o încurajezi cu voce liniștitoare și să o asiguri că ești lângă ea. 

3. Te faci de rușine 

Este o atenționare lipsită de empatie, mai ales într-un astfel de moment. Astfel că, în loc să îi adâncești sentimentul de jenă, spune-i că o sprijini. Menține o atitudine pozitivă, lipsită de critică. 

Fraze utile:

- ”Sunt aici pentru tine”

- ”Faci o treabă grozavă”

- ”Vei trece peste asta”

4. Reacționezi exagerat

Este o frază descurajantă care minimizează stresul prin care trece. Oricum senzațiile prin care trece sunt înspăimântătoare, așa încât, dacă îi spui că exagerează, îi vei spori anxietatea și îi va fi și mai greu să se calmeze. 

Variante mai potrivite ar fi să ieșiți la aer, să vă retrageți într-un loc liniștit și retras. 

Dacă totuși nu găsești cuvintele potrivite, este mai bine să aștepți în tăcere, fără grabă și supărare, cu compasiune și răbdare, să-i treacă atacul de panică.

 

Subiecte în articol: panica atac panica
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri