Jurnalul.ro Ştiri Externe 45 de state cer explicații Rusiei pentru otrăvirea opozantului Alexei Navalnîi

45 de state cer explicații Rusiei pentru otrăvirea opozantului Alexei Navalnîi

45 de state au cerut, marți, Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) ca Rusia să explice otrăvirea liderului opoziției din această țară, Aleksei Navalnîi, scrie AFP. Autoritățile de la Kremlin au termen 10 zile să dea un răspuns. 

Printre aceste țări se află SUA, Canada, Marea Britanie și mai multe state UE.

Navalnîi a fost otrăvit cu un neurotoxic de tipul Noviciok, dezvoltat de armata sovietică, în vara anului trecut, în timpul unui zbor către Siberia. Apoi a fost transferat la un spital din Germania. La întoarcerea în Rusia a  fost așteptat pe aeroport și închis. Kremlinul a negat orice implicare în acest atentat. 

"Este esenţial ca Rusia să expună în detaliu măsurile luate pentru a investiga şi a face lumină asupra utilizării unei arme chimice pe teritoriul său", se arată în declaraţia celor 45 de ţări, postat pe Twitter de delegaţia britanică.

"Statele Unite şi numeroşi membri ai comunităţii internaţionale cer, de mult timp, clarificări cu privire la tentativa de asasinare de către Rusia a lui Navalnîi cu o armă chimică, la 20 august 2020, şi intenţia sa de a coopera cu OIAC", a dtransmis Washingtonul.

Consiliul Executiv al OIAC este format  din 41 de stat și are sediul la Haga. Acesta se va întruni săptămâna aceasta pentru a discuta despre progresele realizate în eliminarea armelor chimice.
 

Subiecte în articol: Aleksei Navalnîi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri