Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă 6 sfaturi care te vor ajuta să adormi mai uşor în etapele stresante ale vieţii

6 sfaturi care te vor ajuta să adormi mai uşor în etapele stresante ale vieţii

Când urmează o zi plină de treburi, stresul apare mai devreme decât te aştepţi, iar efortul de a adormi este din ce în ce mai mare, un alt motiv de stres, căci lipsa de somn nu te poate ajuta cu nimic.

Elite Daily vine cu şase sfaturi care te vor ajuta să îţi iei porţia de somn, chiar şi în cele mai stresante etape ale vieţii:

1. Foloseşte dormitorul doar pentru somn

Gândeşte-te la masa din bucătărie: Ce faci acolo? Mănânci, corect? Nu vei aşeza niciodată o pătură pe ea pentru a te pune la somn, aşa că de ce ai transforma dormitorul într-un al doilea birou?

Dormitorul ar trebui să fie un rai al somnului, un spaţiu “relaxant, privat, făcut special pentru somn”, potrivit fondatorului Ebb Therapeutics, Eric Nofzinger. Cu alte cuvinte, redu numărul de ore în care mănânci, te uiţi pe Netflix sau faci orice altă activitate care nu presupune somnul în dormitor. În acest mod, creierul tău va asocia dormitorul cu relaxarea şi somnul.

2. Consumă băuturi care conţin melatonină

Astfel de băuturi sunt anti-energie, motiv pentru care îţi vor relaxa corpul şi te vor ajuta să dormi.

3. Limitează utilizarea telefonului

Lumina albastră nu este cea mai indicată când vine vorba de somn, în condiţiile în care afectează ochii şi strică ciclul de somn. Astfel, în loc să stai pe YouTube în speranţa că o să adormi în cele din urmă, închide orice ţine de tehnologie cu cel puţin 30 de minute înainte de culcare.

4. Încearcă să meditezi

Meditaţia ajută la eliberarea stresului şi, în principiu, la relaxare. Astfel,  înainte de somn, după ce închizi tehnologia de orice fel, meditaţia este o alegere bună.

5. Inspiră nişte lavandă

Există o mulţime de uleiuri esenţiale pentru somn, însă cel mai popular este cel de lavandă, ceea ce este de înţeles, în contextul în care lavanda creşte calitatea somnului cu 20%, potrivit unui studiu efectuat în 2005 de Universitatea Southampton.

6. Concentrează-te pe respiraţie

Acest lucru te va ajuta să-ţi eliberezi mintea de toate lucrurile care contribuie la stresul pe care îl experimentezi şi te va ajuta să te relaxezi complet.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri