Jurnalul.ro Ştiri Locale 6 tineri prinși de polițiști în timp ce consumau etnobotanice lângă o școală

6 tineri prinși de polițiști în timp ce consumau etnobotanice lângă o școală

Şase tineri au fost prinşi de către un echipaj al Poliţiei Locale în timp ce consumau substanţe etnobotanice, în spatele unei şcoli din municipiul Satu Mare, informează Primăria într-un comunicat de presă transmis luni. 

Potrivit sursei citate, tinerii au fost prinşi în spatele Şcolii Gimnaziale "Constantin Brâncoveanu", de către echipa de patrulare. 

"Asupra lor, poliţiştii locali au găsit ţigări şi mai multe pliculeţe cu substanţe etnobotanice. Cei şase tineri, cu vârste cuprinse între 16 şi 26 de ani, au fost conduşi la sediul Poliţiei Locale, care a sesizat Biroul Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Satu Mare. Prezenţa echipajelor Poliţiei Locale în zona şcolilor a fost intensificată de la începutul anului şcolar, tocmai pentru a garanta siguranţa elevilor. În acest caz nu a fost vorba despre elevi care frecventau Şcoala Gimnazială "Constantin Brâncoveanu", însă datorită faptului că patrula de poliţie se afla în zona şcolii s-a reuşit depistarea acestor tineri", precizează sursa citată. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri