Jurnalul.ro Timp liber Casa 7 plante invazive pe care să le ții departe de grădina ta

7 plante invazive pe care să le ții departe de grădina ta

de Anastasia Paul    |   

Mirosul trandafirilor sau culegerea roșiilor proaspete îți pot aduce zâmbetul pe buze și îți fac ziua mai frumoasă.

Dar nu orice plantă merită un loc în curtea sau grădina ta, iar unele pot face mai mult rău decât bine. Pe măsură ce lumea este tot mai interconectate, poți obține orice floare sau arbore din țări îndepărtate. Însă unele au un impact negativ asupra mediului, oricât de atrăgătoare ți se par, scrie tomsguide.com. 

1. Floarea Kudzu

Este o viță de vie originară din Asia. Se extinde rapid astfel că poate ajunge la 2 metri în perioada iulie-octombrie. Planta agățătoare poate fi drăguță dar poate acoperi total un teren. Se extinde peste tot și nimic nu supraviețuiește sub ea. Dacă te trezești invadat, soluția este să rupi bulbul în formă de coroană de la bază ori să folosești substanțe chimice. 

2. Planta japoneză Spurge

Cunoscută și sub numele de Pachysandra terminalis este o plantă populară pentru amenajarea grădinilor. Înflorește la lumină slabă și este ușor de cultivat. Ajunge la doar 0,30 de metri de sol și este originară din Asia de Est.

Dar este o plantă perenă, veșnic verde, care se poate răspândi rapid și privează de lumina soarelui orice se află dedesubt. Este foarte greu să scapi de ea deoarece trebuie să o dezgropi complet și să elimini rădăcinile subterane ori să folosești substanțe chimice. 

3. Purple Loosestrife

Este o plantă perenă originară din Europa, Asia și Africa de Nord-Vest. Este foarte frumoasă dar poate crește agresiv, cu peste 0,30 metri anual, înghițind complet zone mari din regiunile umede. O singură plantă poate produce 2 milioane de semințe într-un singur sezon de creștere. Poate înghiți astfel o mulțime de resurse și pământ. Datorită vitezei rapide de descompunere, epuizează repede resursele solului și provoacă daune pe termen lung ecosistemului local.

Planta se poate îndepărta în perioada verii, în timpul înfloririi, pentru a preveni eliberarea semințelor în timpul descompunerii.

4. Arpaș japonez

Este o plantă ornamentală care poate domina o zonă de pădure, luâmndu-le altor plante resursele esențiale de hrană din sol. Are frunze mici și ovale, de culoare roșu închis și fructe mici. Semințele sale pot fi transportate de păsări. Țepii groși o fac o buruiană dăunătoare.

5. Bambus

Un răsfăț delicios pentru un panda, bambusul este o plantă incredibil de periculoasă, cu tulpina asemănătoare lemnului. Există peste 1000 de specii dar soiurile care se plantează pot fi împărțite în două tipuri diferite. Înmulțirea în formă de cerc sau extinderea rapidă pe o suprafață mare. 

Rădăcinile pot crește până la un picior sub sol. Aceștia pot fi scoși ori se folosesc substanțe chimice. O altă soluție este tăierea bambusului la circa 2,5 centimetri de mai multe ori pentru a preveni răspândirea. 

6. Caprifoi japonez

Este pe cât de frumos, pe atât de periculos. Mirosul său atrage păsările și alte animale mici care împrăștie semințele la distanțe mari. 

Floarea crește pe o viță de vie agresivă, invadând copacii și flora, provocându-i să se ofilească și să moară. Poate afecta astfel ecosistemul local, așa că este de preferat să plantezi o azalee sau floarea soarelui.

7. Iedera engleză

Nu există nicio plantă invazivă la fel de cunoscută. Adusă din Europa în anii 1700, această viță de vie verde poate crește aproape oriunde și poate înghiți orice. Distruge complet copacii, tluându-le lumina soarelui sau îngreunându-le și rupându-le ramurile. Planta are și fructe care pot fi transportate de păsări, făcând iedera să călătorească și mai departe. Și poate fi un refugiu sigur pentru dăunători precum insectele și rozătoarele, care folosesc tufișul gros pe post de camuflaj sau protecție.

Odată ce iedera engleză și-a făcut loc într-un sistem ecologic, este foarte dificil de îndepărtat și necesită un profesionist  pentru a fi eradicată.

Cum elimini o plantă invazivă
Fiecare specie de plante non-locale trebuie îndepărtate. O sămânță poate încolți și crează astfel un ciclu care aduce și mai multe plante. Cele mai multe specii invazive pot fi ucise cu o substanță chimică, dar această soluție poate pune în pericol animalele. Cea mai bună soluție este să-i tai rădăcinile. Poate dura mai mult timp dar, în cele din urmă, vei reuși să scapi de ea. 

 


 

Subiecte în articol: plante invazive grădina
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri