Jurnalul.ro Bucurii la feminin 9 martie, prilej de a-ţi sărbători alesul inimii

9 martie, prilej de a-ţi sărbători alesul inimii

de Georgiana Mihăilă    |   

Încă din anii ’60, bărbații au solicitat o zi internațională a lor, precum cea dedicată femeilor.  În peste 60 de țări, s-a stabilit ca aceasta să fie pe 19 noiembrie. Şi Parlamentul din țara noastră a votat ca Ziua Bărbatului să fie în noiembrie. Însă multe doamne şi domnişoare preferă să-şi sărbătorească alesul inimii pe 9 martie, când e și praznicul celor 40 de Mucenici. 

 

Dacă de 8 martie el te întâmpină cu flori și ciocolată, în ziua care urmează ai ocazia să faci şi tu un gest la fel de frumos. Prin urmare, o cină romantică, cu o friptură, vin rece și mucenici cu miere și nucă poate fi o idee excelentă. Iar dacă îți dorești ca surpriza să fie și mai de impact... ce-ai zice și de un mic cadou? 

 

Daruri cu impact

Iată câteva idei de daruri pentru stăpânul inimii tale: 

• Dacă îi place să citească, îi poţi face cadou un volum preferat. Iar în caz că nu știi care este cartea pe care și-o dorește, poți alege cu siguranță una despre bărbați - celebri, de preferinţă. Astfel, cadoul va fi în strânsă legătură cu ziua pe care o sărbătoriți 

 

• Dacă e mare iubitor de cafea, poți să îl surprinzi cu una de calitate. Cea mai aromată este, se ştie, cea pe care o cumperi sub formă de boabe. Încearcă să o achiziționezi dintr-un spațiu care se ocupă doar cu comercializarea cafelei, ca să faci cea mai bună alegere.

 

• Dacă vrei să îl ajuți să dea cu bine pe gât cele 40 de pahare, alege-i sticlă de vin bun sau, de ce nu, una cu un vin efervescent de calitate. Şi roagă-l, totuşi, ca, măcar de dragul tău, să opteze nu pentru cupe obişnuite, ci pentru păhăruţe. 

 

 

Dacă nu te inspiră niciuna dintre propunerile de mai sus, ia o foaie și un pix și scrie o listă cu toate lucrurile care i-ar face plăcere iubitului tău. Fă o selecţie şi redactează lista scurtă. În funcţie de buget (şi de inspiraţie), optează pentru un singur lucru. 

 

Nu este necesar să cheltuiești foarte mulți bani, fiindcă sărbătoarea e pur simbolică. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri