Am scris la un moment dat un articol în care remarcam că exista viață și înainte de UE, mai ales în perioada interbelică. Când, deși nu se știa cât erau inflația sau PIB-ul, ratele dobânzilor de politică monetară ori ratingurile, oamenii luau decizii de investiții.
Acum îmi propun să explic mai bine cum putea funcționa o societate în care nu se determina PIB-ul potențial, nu se modelau datele macroeconomice și analiștii nu făceau rapoarte lungi pline de IPC, IPPI, PIB sau CDS.
Efortul de a gestiona economia avea ca fundament sporirea ofertei interne și a productivității. Și din punctul de vedere al bunurilor non-tradable economia era foarte bine așezată. Iar dacă oferta este solidă, mai ales în zona non-tradable, n-ai treabă cu inflația, nu acționează efectul Balassa-Samuelson.
În momentul de față suntem însă departe de perioada interbelică. Prețurile la non-tradable sunt dezechilibrate din punctul de vedere al puterii de cumpărare. Fapt care se observă la tarifele la utilități, dar și în perfomanța din educație și sănătate.
Și, din păcate, prețurile utilităților sunt folosite pentru controlul cererii agregate, la fel ca taxele. Ceea ce înseamnă că atunci când s-au observat disfuncționalitățile, nu s-a încercat refacerea echilibrului cu ajutorul ofertei și productivității, ci prin intermediul reprimării cererii, în interiorul unor acorduri cu FMI, ceea ce a făcut să avem o economie foarte tulburată. Spre deosebire de interbelic, când prețurile erau bine așezate.
Reiterez, prețurile ce ne-au dezechilibrat sunt cele la utilități. Ele sunt mari când se raportează la capacitatea de a le plăti a românilor și acest fapt e legat de structurile de oligopol. Dacă nu credeți ceea ce spun, ia gândiți-vă cât costa telefonia mobilă și la ce niveluri scăzute a ajuns în prezent, și cum ar trebui să se micșoreze prețul gazelor, urmărind trendul internațional, dar n-o face. Ceea ce duce la sacrificarea educației și sănătății, în contextul în care nu s-a stimulat oferta agregată.
Prețurile furnizorilor de utilități trebuiau să se ajusteze după cum au făcut-o veniturile românilor în criză, fiindcă respectivele companii nu pot funcționa de parcă s-ar adresa altei economii. La nemți telefonia probabil e mai scumpă, dar ei au salarii de 5 ori mai mari, iar alimentele și energia sunt mai ieftine. Au disponibilități care le permit să cumpere bunuri de folosință îndelungată, să economisească și să investească, să-și manifeste încrederea în consum.
Dar iată de ce se putea administra economia la noi, între cele două mari războaie, fără să se știe cât e inflația sau PIB-ul, ratele dobânzilor de politică monetară ori ratingurile, fiindcă prețurile erau așezate echilibrat, în corelație cu oferta internă de bunuri.