Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident GRAV cu 8 victime, în Suceava. TREI copii, transportați la spital

Accident GRAV cu 8 victime, în Suceava. TREI copii, transportați la spital

Un accident grav în care au fost implicate două autoturisme s-a produs, in aceasta dimineata pe raza localității Spătărești.

La fata locului au intervit pompierii militari ai Detașamentului de Pompieri Fălticeni cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2) și trei ambulanțe SAJ.

În urma impactului, opt persoane au fost rănite, printre acestea aflându-se și trei copii. Patru adulți și cei trei minori au fost transportați la spital. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri