„O întâlnire foarte bună astăzi între președintele AUR, George Simion, și ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Darryl Nirenberg. Indiferent de modul în care se va încheia actuala criză politică, relația dintre România și Statele Unite va rămâne puternică!”, a transmis formațiunea printr-un mesaj publicat pe Facebook.
George Simion critică contractele SAFE
Ulterior, în cadrul unei conferințe de presă, liderul român a declarat că în cadrul dialogului s-a discutat și despre situația României privind amenințarea dronelor. Simion a criticat actualele opțiuni de înzestrare ale României, atacând programul SAFE.
„Cum ar putea Statele Unite să ne ajute. Când noi cumpărăm echipamente militare de la Rheinmetall, când noi avem acum alte alegeri geopolitice. Mie mi se pare profund greșit și faptul că multe din contractele din SAFE sunt date cu dedicatie și faptul că nu apelăm la Statele Unite, la Israel care tocmai construiește o fabrică de drone în Serbia sau chiar la Ucraina pentru a produce drone de apărare”, a declarat Simion.
În acest context, liderul AUR a reamintit că România a donat un sistem Patriot la cererea Statelor Unite: „I-am reamintit, domnule ambasador, faptul că la cererea partenerilor de atunci din Statele Unite, România a donat către Ucraina scutul Patriot”.
Citește și România folosește armament scump pentru drone ieftine. Tehnologia românească este doar pentru export
Președintele AUR a oferit mai multe detalii despre dialogul cu reprezentantul american la București.
„Face parte dintr-o relație constantă pe care noi o avem cu Statele Unite, dintr-un dialog constant pe care l-am avut și îl avem cu partenerul nostru strategic. Pentru a ne pune la curent cu subiecte de interes, cu subiecte politice, inclusiv cu subiecte mai îndepărtate, cum ar fi anularea alegerilor și criza democratică din România, pentru că erau unii și alții îngrijorați că nu ar mai fi interesat Statele Unite de acest subiect”, explică Simion.
Poziția acestuia vine după ce Forțele Aeriene ale României au doborât trei drone în trei zile consecutive. Vineri, un F-16 a doborât o dronă deasupra Buzăului, sâmbătă, a fost doborâtă o dronă în apropierea graniței, și duminică, un alt F-16 a doborât o dronă în apropiere de Sulina.



