Patru persoane au fost rănite marţi dimineaţa în urma unui accident rutier petrecut pe DN73A Predeal-Râşnov.
"Un şofer din judeţul Prahova care conducea un autoturism marca Logan nu a adaptat viteza, a lovit un parapet şi s-a răsturnat pe carosabil. Patru persoane, între care şoferul şi trei pasageri de pe bancheta din spate, au fost rănite şi transportate la spital", a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Braşov, comisarul-şef Liviu Naghi.
Purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Braşov, dr. Adriana Palaghiea, a declarat pentru AGERPRES că este vorba despre patru victime cu traumatisme cranio-cerebrale, toracice şi abdominale.
"Toate cele patru victime erau conştiente şi au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov pentru investigaţii suplimentare. Viaţa nu le este pusă în pericol. La faţa locului au intervenit trei echipaje SMURD şi o ambulanţă", a spus dr.Adriana Palaghiea. AGERPRES