Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident în Mehedinți. Un autoturism s-a răsturnat în șanț. O persoană a rămas încarcerată

Accident în Mehedinți. Un autoturism s-a răsturnat în șanț. O persoană a rămas încarcerată

de Vali Deaconescu    |   

Un accident rutier a avut loc, sâmbătă la amiază, într-o localitate din județul Mehedinți. O persoană a fost rănită. Victima a avut nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare.

Potrivit ISU Mehedinți, accidentul a avut loc sâmbătă, în jurul orei 15.00, pe raza localității Halânga.

Au intervenit la accident trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.

În accident a fost implicat un singur autoturism, care a părăsit partea carosabilă și a intrat în șanț.

La sosirea salvatorilor, o persoană se afla blocată în interior.

Cu ajutorul accesoriilor din dotare, pompierii au descarcerat de urgență victima, pe care au predat-o, în stare de conștiență, unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Ulterior, persoana a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din Drobeta Turnu Severin. Pompierii au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la autoturismul implicat în accident.

Subiecte în articol: accident ISU Mehedinți
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri