Un accident rutier a avut loc sâmbătă, la intrarea în București, în zona Șoseaua Colentina - Pod Europa. O persoană a fost rănită grav, iar circulația pe sensul de intrare în Capitală a fost restricționată, anunță Brigada Rutieră.
Sâmbătă, în jurul orei 12.10, în zona Șoseaua Colentina - Pod Europa, sensul de intrare în București, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule.
„A fost restricționată circulația pe sensul de intrare în Municipiul București”, anunță Brigada Rutieră a Capitalei.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea gravă a unei persoane care a fost transportată la spital.
„Se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier”, adaugă sursa menționată.
(sursa: Mediafax)