Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident pe Autostrada Soarelui. Trei masini s-au ciocnit

Accident pe Autostrada Soarelui. Trei masini s-au ciocnit

Centrul Infotrafic informează că traficul rutier pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa se desfăşura sâmbătă dimineaţă numai pe banda de urgenţă între Drajna şi Feteşti, pe sensul de mers către Constanţa, din cauza unui accident rutier care s-a produs în zona kilometrului 123.

În acest accident rutier au fost implicate trei autovehicule. Ulterior, s-a format o coloană de autovehicule, însă acestea sunt în mişcare.

Poliţiştii le recomandă conducătorilor auto care încheie coloana formată să pună în funcţiune luminile de avarie, pentru a-i atenţiona pe cei care se apropie din spate să frâneze din timp. De asemenea, pentru că spre Constanţa se circulă având lumina soarelui în faţă, trebuie mărită distanţa în mers. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri