Jurnalul.ro Editoriale Accidente care au frânt zborul unor vedete

Accidente care au frânt zborul unor vedete

de Florin Condurateanu    |   

Beatrice Rancea este o apreciată realizatoare, regizoare de spectacole în special de operă şi balet, aplaudate în ţară şi chiar în străinătate. A fost nevasta actorului de vârf Claudiu Bleonţ şi, în începuturile ei, o balerină talentată. Doar că a trădat-o genunchiul. În plină săritură acrobatică, dar şi graţioasă, Beatrice a rămas cu genunchiul blocat. S-au făcut harcea-parcea ligamentele, tendoanele şi nici operaţia n-a reuşit s-o aducă iarăşi în rolul lebedei albe. Beatrice, la acea vreme Beatrice Bleonţ, abia depăşise 20 de ani şi drumul în dans se blocase. Cu ambiţie teribilă, Beatrice s-a înscris la Facultatea de Regie, a absolvit-o cu notă foarte mare şi apoi s-a afirmat cu spectacolele de anvergură pe care le-a realizat. Beatrice Rancea are şi un suflet bun, l-a dovedit crescând în curtea ei vreo 20 de câini fără stăpân, îşi arăta generozitatea şi prin notele încurajatoare, pe care le dădea concurenţilor în show-urile de dans de la televiziuni, unde făcea parte din juriu. Când se lansau veşnicele sondaje cu „cine a fost cel mai bun fotbalist român”, Hagi sau Dobrin, mulţi ridicau din sprâncene, mirându-se de ce în clasament nu este inclus şi Balaci. N-a avut noroc Minunea Blondă a Craiovei, un cotonogar l-a izbit în genunchi, astfel încât cariera lui în plină glorie s-a rupt definitiv la 27 de ani. O îngrozitoare neşansă l-a urmărit şi pe uriaşul actor Amza Pellea. A fost majestuos în rolul din filmul de legendă „Mihai Viteazul”, clasat de specialiştii lumii pe podiumul celor trei filme istorice de mare spectacol ale lumii dintotdeauna. S-a ridicat la Cer prea tânăr, măcinat de o boală necruţătoare, a plecat trist şi fiindcă în rolul epocal Mihai Viteazul vocea n-a fost a lui. A fost dublat ca voce de Emanoil Petruţ. Apăruse un polip pe corzile vocale ale lui Amza Pellea şi glasul lui semăna cu al unui adolescent cu vocea în schimbare: ba subţire, ba grav. O emoţionantă tărie de caracter a demonstrat şi Mihăiţă Neşu, aplaudat la echipa lui din Olanda. A primit o lovitură groaznică la cap într-un duel pe teren şi a rămas paralizat. N-a dezarmat în căruciorul cu rotile şi a înfiinţat o fundaţie care face acţiuni umanitare.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri