Dictatorul irakian, Saddam Hussein, a invadat Iranul în urmă cu 40 de ani, pe 22 septembrie 1980, temându-se ca nu cumva regimul său să fie amenințat, în eventualitatea în care noii lideri ecleziastici de la Teheran ar fi încercat să extindă Revoluția Islamică, din 1979, în Irakul vecin. Războiul, considerat unul dintre cele mai sângeroase conflicte din Orientul Mijlociu, a durat opt ani și s-a soldat cu peste 650.000 de morți. În ultimele patru decenii, Iranul a transformat ostilitatea în influență, instalându-și aliații la conducerea Irakului și devenind principalul partener comercial al Bagdadului.
În timpul războiului, iranienii au oferit refugiu tuturor grupărilor și disidenților anti-Saddam, de la liderii kurzi până la Consiliul Suprem pentru Revoluția Islamică din Irak și aripa sa militară, Brigada Badr, ambele fondate în Iran. Teheranul a adăpostit și a susținut astfel numeroși vectori irakieni de influență, cu mult înaintea invaziei americane a Irakului, din 2003, însemnând, practic, că a avut legături mult mai apropiate și mai vechi decât Washingtonul cu succesorii lui Saddam. În cei 17 ani scurși de la acel moment, aliații cultivați cu grijă de Teheran s-au perindat pe coridoarele puterii de la Bagdad, asigurând influența Iranului în țara vecină. Dintre cei șase premieri irakieni care s-au succedat la conducerea țării după înlăturarea lui Saddam, trei și-au petrecut la Teheran cea mai mare parte a anilor ’80. Ultimul dintre aceștia, Adel Abdel Mahdi, a demisionat anul trecut. Concomitent, oficialități din Brigada Badr ocupă încă poziții-cheie în structurile irakiene de securitate, iar Masrour și Nechirvan Barzani, ale căror familii s-au refugiat din calea lui Saddam în Iran, sunt acum premier și, respectiv, președinte ai regiunii kurde din Irak. „Cu ani în urmă, era extrem de greu de anticipat acest lucru, mai exact faptul că partidele care au legături cu Iranul vor deține acum frâiele puterii”, remarca, recent, Aziz Jaber, profesor de științe politice la Universitatea Mustansariyah din Bagdad, citat de AFP. „Iranul are politicieni șireți. Nu și-a cultivat agenți doar pe timp de război, ci beneficiază în continuare de serviciile lor, de când aceștia au ajuns la putere și până astăzi”, a adăugat el.
Plămân economic
Deși nu exista comerț bilateral pe vremea regimului condus de Saddam Hussein, bunurile iraniene erau introduse ilegal în Irak, în anii ’90, printr-o graniță permeabilă, de 1.600 de kilometri, într-un moment în care Bagdadul era confruntat cu sancțiuni severe. După înlăturarea lui Saddam, schimburile comerciale bilaterale au început în mod natural. Pe măsură ce în Irak a început reconstrucția după invazia americană, materialele din Iran au devenit o opțiune extrem de atractivă. Comerțul s-a extins apoi la alimente, mașini, medicamente, ajungându-se în prezent chiar la importuri în domeniul electricității. Pe întregul teritoriu irakian, mărfurile iraniene sunt vândute acum la prețuri mai scăzute decât produsele interne. Irakul a devenit principala destinație a produselor iraniene altele decât hidrocarburile, atingând o valoare de 9 miliarde de dolari, între lunile martie 2019 și martie 2020, potrivit Camerei de Comerț din Iran, notează AFP. În iulie, președintele iranian, Hassan Rouhani, a declarat că va dubla această cifră. Într-un moment în care economia iraniană este gâtuită de sancțiunile impuse în 2018 de către SUA, Teheranul pare să transforme Irakul în plămânul său economic, mai remarcă AFP.
Revoltă irakiană
Influența politică și economică iraniană a început să-i irite însă pe irakieni. „Irakienii din guvern au permis venirea iranienilor și le-au încredințat acestora economia, agricultura și securitatea țării noastre”, a declarat pentru AFP un veteran de război, în vârstă de 56 de ani. „Am luptat cinci ani și am fost prizonier de război în Iran timp de alți 10. În final, țara mea a fost încrdințată Iranului”, a adăugat el. Frustrarea a început să se resimtă în tot Irakul și a explodat în octombrie, anul trecut, atunci când proteste fără precedent au izbucnit la Bagdad și în sud, la adresa clasei politice, considerată coruptă, incapabilă să conducă și subordonată Iranului. În luna mai, anul acesta, Irakul a ales un nou premier, considerat mult mai distant față de Teheran decât predecesorii lui. Cu toate acestea, Iranul nu pare să aibă motive de panică. Teheranul are implantată deja o rețea de influență politică suficient de puternică pentru a face față oricăror schimbări.
„Iranul și-a cultivat aliați atât în rețelele politice oficiale, cât și în cele informale, asigurându-se că știe ce face Irakul în orice moment”.
Renad Mansour, analist la Institutul Regal de Afaceri Internaționale din Londra