Jurnalul.ro Ştiri Externe Acțiunile Tesla în creștere. Vânzări de vehicule peste așteptări

Acțiunile Tesla în creștere. Vânzări de vehicule peste așteptări

În primul trimestru din acest an, Tesla a expediat pe plan global peste 88.400 vehicule, în scădere cu 21% faţă de ultimul trimestru din 2019, dar peste estimările analiştilor, care se aşteptau la vânzări de circa 78.100 de unităţi. Acest lucru a provocat o creștere cu 14% a acțiunilor producătorului american, potrivit Bloomberg.

"Sunt uimit că s-au descurcat atât de bine. Nu ştiu cum au făcut asta", a declarat Gene Munster, de la compania Loup Ventures.

Directorul general Tesla, Elon Musk, a încercat să salveze afacerea introducând un sistem de livrări "fără atingere".

Acţiunile Tesla înregistrau aseară o creștere de 12% la Bursa de la New York.

Singura fabrică din SUA a companiei se află în Fremont, California, și a oprit producţia în 23 martie, în urma introducerii măsurilor de izolare.

În primul trimestru din acest an, Tesla a produs 102.672 vehicule, majoritatea, respectiv 87.282 de unităţi, fiind Model 3.

În ianuarie s-a dat startul producţiei Model Y, iar livrările au demarat în martie, înainte de termen.

Subiecte în articol: tesla
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri