Actorul Mitică Popescu era internat în Spital Elias din data de 27 decembrie, cu multiple comorbidități, între care probleme cardiace grave, iar situația medicală s-a agravat în data de 30 Decembrie, a declarat Dr. Silvius Negoiță, purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias.
Anterior, el a fost internat la Spitalul de Urgență Floreasca, la Cardiologie.
Actorul Mitică Popescu s-a născut la 2 decembrie 1936 la București. În 1967 a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică ''I.L. Caragiale'' din București. A urcat pe scena Teatrului Național ''Mihai Eminescu'' din Timișoara, dar a jucat și la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț.
Primul contact cu scena l-a avut în perioada în care era elev, după cum mărturisea marele actor într-un interviu în ziarulmetropolis.ro.
''Eram elev, erau serbări, intrasem și în echipa de dansuri populare românești și rusești, cum era pe atunci. Și după aceea, când am crescut, mergeam foarte des la teatru. Mama iubea foarte mult teatrul și opereta și mă lua cu ea. (...) Apoi, am făcut și multă figurație la Teatrul Armatei, înainte de a da la Institut. Deci, prinsesem deja gustul scenei. Erau spectacole istorice, cu multă lume. Și câștigam destul de bine. Dacă mai spuneam și un cuvânt, îmi dădeau 20 de lei pe seară, dacă țineam numai sulița, doar 12 lei. Și adunam, că aveam în fiecare seară. Eram la teatru mai mulți decât actorii consacrați'', spunea actorul în interviul amintit.
La București, a debutat la Teatrul Mic, în 1973, în piesa ''Philadelphia ești a mea'' de Brian Friel, regia Sorana Coroamă Stanca. În anul următor a jucat în spectacolul ''Matca'' de Marin Sorescu, în care a interpretat rolul logodnicului, alături de regretata Leopoldina Bălănuță, cu care s-a și căsătorit, în 1977. A rămas fidel acestui teatru, unde a jucat până în 2010.
Pe site-ul Teatrului Mic, acolo unde a activat cea mai mare parte a carierei, maestrul Mitică Popescu este caracterizat ca un "actor de mare farmec personal, sarcasmul pigmentându-i cu strălucire creațiile complexe, deopotrivă dramatice, comice și muzicale, alături de aparițiile în emisiunile de divertisment, îi întrețin marea popularitate de vedetă națională".
A realizat roluri de excepție în piesele de teatru ''Cititorul de contor'' de Paul Everac (1976, regia Paul Everac), ''Să îmbrăcăm pe cei goi'' de Pirandello (1978, regia Cătălina Buzoianu), ''Maestrul și Margareta'' de Bulgakov (1980, regia Cătălina Buzoianu), ''Niște țărani'' de Dinu Săraru (1981, regia Cătălina Buzoianu), ''O femeie drăguță cu o floare și ferestre spre nord'' de Eduard Radzinski (1986, regia Dragoș Galgoțiu), ''Pescărușul'' de Cehov (1993, regia Cătălina Buzoianu), ''Cum vă place'' de William Shakespeare (1996, regia Nona Ciobanu), ''Sonata fantomelor'' de August Strindberg (1999, regia Cătălina Buzoianu), ''Școala femeilor'' de Moliere (1999, regia Alexandru Dabija), ''Slugă la doi stăpâni'' de Carlo Goldoni (1999, regia Mihai Constantin Ranin), ''Viitorul e maculatură'' de Vlad Zografi (2000, regia Nona Ciobanu), ''Alex și Morris'' de Michael Elkin (2004, alături de regretatul Ștefan Iordache, regia Gelu Colceag) sau ''Colonia îngerilor'' de Ștefan Caraman (2007, regia Nona Ciobanu).
Memorabil, în cariera sa cinematografică, rămâne rolul lui Cocoșilă din filmul ''Moromeții'', de Stere Gulea, în care a jucat alături de Victor Rebengiuc și Luminița Gheorghiu. Un alt rol de referință este cel din ''Vânătoarea de vulpi'' (regia Mircea Daneliuc, 1980), ecranizare a romanului ''Niște țărani'', de Dinu Săraru și una dintre producțiile inovatoare din cinematografia autohtonă, în materie de limbaj cinematografic, în care Mitică Popescu are o apariție de neuitat.
Filmografia sa mai include roluri în filme precum ''Stejar, extremă urgență'' (regia Dinu Cocea, 1973), ''Mere roșii'' (regia Alexandru Tatos, 1976), ''De ce trag clopotele, Mitică?'' (regia Lucian Pintilie, 1981), ''Înghițitorul de săbii'' (regia Alexa Visarion, 1981), ''Glissando'' (regia Mircea Daneliuc, 1985), ''Căsătorie cu repetiție'' (regia Virgil Calotescu, 1985), ''Secretul armei...secrete'' (regia Alexandru Tatos, 1988), ''Cel mai iubit dintre pământeni'' (regia Șerban Marinescu, 1993), ''Dulcea saună a morții'' (regia Andrei Blaier, 2003), ''Păcală se întoarce'' (regia Geo Saizescu, 2006), ''Ticăloșii'' (regia Șerban Marinescu, 2007) sau ''Umilință'' (regia Cătălin Apostol, 2011).
A prezentat una dintre cele mai longevive producții TVR, emisiunea ''D'ale lui Mitică", difuzată din 2000 la postul TVR 2.
A fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, ''pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului românesc''.
La 27 aprilie 2009, la cea de-a 17-a ediție a galei Premiilor UNITER, Mitică Popescu a fost distins cu premiul UNITER pentru întreaga activitate. Actorul a fost premiat la gala de decernare a premiilor Municipiului București pentru artă și cultură, secțiunea "Artele spectacolului", care a avut loc la 14 decembrie 2009 pe scena Teatrului Național de Operetă "Ion Dacian" din Capitală.
A fost omagiat în cadrul Galei Premiilor Gopo din 25 martie 2013 cu Premiul pentru Întreaga Carieră.
Editorial Florin Condurățeanu: Torţionarii i-au călcat în picioare viaţa şi lui Mitică Popescu
Politica se pricepe să facă ochi dulci oricărui om şi pe mulţi îi ademeneşte să intre în gravitaţia ei. Bineînţeles că politica lansează cântece de sirenă şi pentru vedetele scenei şi pentru vedetele sportului. Aşa că mulţi artişti au intrat în hora politicii. Politica se pricepe însă să facă şi ochi încruntaţi, ochi cu fulgere spre unii oameni care nu au intrat în politică însă duhul politicii s-a tot învârtit prin soarta lor. Veninul politicii a făcut vraişte din viaţa îndrăgitului actor Mitică Popescu, care a avut greu de pătimit din pricina opresiunii politice. Era vremea comunismului ci crivăţ bolşevic în România. Oameni nevinovaţi se trezeau noaptea cu Pobeda neagră sau cu Volga neagră la poartă şi securiştii băteau cu picioarele în uşă aruncându-i în închisori. Procesele erau o bătaie de joc, iar judecătorii măcelăreau soarta unor oameni care nici nu puteau să se apere. Prin anii 1958 Mitică Popescu era student la teatru, când o întâmplare în care el a fost pur şi simplu figurant l-a îmbrâncit în spatele gratiilor. Studentul Mitică Popescu, lăudat încă de pe băncile facultăţii pentru talentul lui, a avut proasta inspiraţie să se ducă într-o vizită la un vecin care-şi serba ziua numelui. După un păhărel de vin bun au început să se dezlege limbile invitaţilor care au mai spus un banc anticomunist, iar la un anumit moment nişte invitaţi au trăncănit cum că ar avea de gând să plece defintiv în America. Studentul Mitică Popescu n-a dat atenţie acestor vorbe la un pahar de vin, iar la anecdotele politice doar a schiţat un zâmbet. Habar nu avea că şi pentru râs se face închisoare într-un regim bolşevic. Nici nu-i trecea prin minte că va fi condamnat pentru că nu i-a turnat la Securitate pe cei care vorbiseră în dorul lelii despre o posibilă fugă a lor în America. Culmea-culmilor, Mitică Popescu s-a trezit şi el în miez de noapte cu Volga Securităţii la poartă şi cât ai clipi a fost condamnat la 3 ani pentru trădare şi trecere de frontieră. Din cercul musafirilor cel puţin unul era turnător la Securitate aşa că cei care au istorisit că ar vrea să plece în America au fost condamnaţi între 8 şi 11 ani, iar Mitică Popescu, cel care nu deschisese gura şi nu ciulise urechile, a încasat şi el 3 ani. Când aude despre motivaţia condamnării la 3 ani, uriaşul nostru actor se enervează: “Niciodată nu mi-a trecut prin minte să părăsesc ţara, iar turnătoria nu-mi stă în caracter”. A făcut puşcărie şi la Jilava şi la colonia de muncă Periprava, dar şi în Balta Brăilei, la Salcia. Regim de exterminare, erau înfometaţi, amăgiţi cu apă chioară pasămite ciorbă de arpacaş. Ajungând doar în vis în nopţile de temniţă îngheţată şi udă să-şi imagineze o masă omenească. La Periprava n-a vorbit vreodată cu şeful puşcăriei, maiorul Ficior, comandantul torţionar. Pe Mitică Popescu şi pe ceilalţi deţinuţi îi băteau subofiţerii şi ei le micşorau zeama chioară şi coltucul de pâine mucegăită dacă nu-şi făceau norma de săpat pământul. Mulţi au murit de foame şi de boli. În Balta Brăilei, unde a muncit cu ceilalţi deţinuţi la diguri şi canale, bântuia tifosul, iar apa se bea direct din Dunăre. Când a ieşit din puşcărie Mitică Popescu n-a vorbit despre pagina dramatică din viaţa lui fiindcă securiştii continuau să-l urmărească ca să nu destăinuie ororile din puşcăriile comuniste. O astfel de pacoste prăvălită peste nevinovăţia lui Mitică Popescu avea mari şanse să-i năruiască toată viaţa. Dar pentru talentatul Mitică Popescu s-au luptat două mari personalităţi, Leopoldina Bălănuţă şi maestrul Radu Beligan, rector al Institutului de Teatru şi Film. În urma tenacităţii lor, Mitică Popescu a putut să dea din nou examen la Institutul de teatru şi să ajungă remarcabilul actor şi îndrăgitul om atât de modest şi doldora de blândeţe şi naturaleţe. Vă daţi seama ce pierdere ar fi fost pentru scena românească să nu ne încânte un actor de vârf ca Mitică Popescu.
Jurnalul Național 19 Septembrie 2013
Mitică Popescu: „Meseria mea este teatrul”
"Astazi este o zi oarecum tristuta, dar o primesc cu speranta. Nu stiu cati oameni se bucura ca imbatranesc cu un an. Mai intotdeauna mi-am serbat aniversarile prin munca, adica m-am si straduit sa se intample sa am treaba. Timpul trece mult mai repede decat inainte. Satisfactia mea personala e faptul ca sunt inca sanatos. E cel mai important lucru. Imi face placere cand sunt solicitat si la film, si la televiziune, dar in special imi place teatrul, unde ma intalnesc cu spectatorii. Meseria mea este teatrul. In curand vor incepe repetitiile pentru piesa «Regele Lear» de Shakespeare in care am sa joc si eu. Am vazut mult teatru inainte si asa m-am hotarat sa devin si eu actor. Am reusit sa intru in Institut si am devenit profesionist.
Ca actor, propunerile vin din partea altora. Nu ne putem programa noi ce sa facem. Nu sunt nici pictor, nici instrumentist ca sa lucrez singur. Noi lucram in grup, in trupa si trebuie sa fii distribuit, sa ti se propuna si de obicei sa spui da, pentru ca timpul trece. In ultima vreme imi place sa calatoresc. Mi-am propus sa vad si eu locurile pe unde am jucat, pe unde am fost in turnee, ca atunci nu am vazut nimic. As dori ca anul viitor sa vad Spania. A fost un an relaxat acesta, cu tristetile de rigoare, cu inundatiile, cu nenorocirile care s-au abatut asupra tarii noastre. Sincer nu as vrea sa ma intorc in timp, pentru ca, conform planului dictat de Dumnezeu, tot la asta as ajunge si nu stiu daca mi-ar conveni. In profesia noastra, in tot ceea ce faci, pana la un anumit punct depinzi de altii. Trebuie sa fii solicitat, sa fii distribuit, suntem la dispozitia spectatorilor si a ziaristilor care ne judeca. Cel mai bun sfat l-am primit de la bunica mea: «Sa umblu cu oameni mai destepti ca mine». L-am urmat cat am putut, dar s-a mai intamplat si reversul... Constat insa mereu ca a avut dreptate. Eu caut sa fiu cu oamenii respectuos, prietenos, sa nu deranjez lumea, sa ma retrag la timp..."