Jurnalul.ro Cultură Film Acuzat de violenţă conjugală, Johnny Depp este apărat de romanciera J. K. Rowling

Acuzat de violenţă conjugală, Johnny Depp este apărat de romanciera J. K. Rowling

Romanciera britanică J. K. Rowling, autoarea seriei de romane Harry Potter, a apărat alegerea de a-l distribui pe actorul american Johnny Depp în viitorul film "Fantastic Beasts" în contextul în care fanii au cerut înlocuirea lui din distribuţie în urma acuzaţiilor de violenţă conjugală, relatează vineri AFP.

Actorul, care joacă rolul maleficului Gellert Grindelwald, a fost acuzat de fosta sa soţie Amber Heard de violenţă fizică în timpul procedurii de divorţ. Ea şi-a retras totuşi acuzaţiile anul trecut, după ce cuplul a ajuns la un acord amiabil de divorţ.

Fanii au cerut ca rolul jucat de Johnny Depp să fie atribuit unui alt actor în filmul Warner Bros "Fantastic Beasts: The Crimes of Grindelwald", care urmează să fie lansat în noiembrie 2018.

"Fanii Harry Potter au pus întrebări şi au exprimat preocupări legitime privind alegerea noastră de a-l menţine pe Johnny Depp în rolul lui Grindelwald", a precizat scriitoarea, în calitate de scenaristă a filmului, într-un comunicat publicat joi pe site-ul său.

Ea a adăugat că regizorul David Yates şi ea însăşi au luat în calcul să desemneze un alt actor după controversa de pe reţelele sociale dar că în cele din urmă au decis să respecte termenii divorţului între cei doi actori americani.

"Acordurile încheiate pentru a proteja viaţa privată a două persoane, care şi-au exprimat amândouă dorinţa de a-şi continua viaţa, trebuie să fie respectate", a explicat romanciera.

"Pe baza a ceea ce ştim despre circumstanţe, producătorii şi cu mine nu numai că nu avem nicio problemă cu castingul original dar suntem sincer fericiţi că Johnny va juca unul dintre rolurile principale din film", a adăugat J.K. Rowling.

Decizia anunţată nu a fost acceptată de toţi fanii, unii dintre ei exprimându-şi dezacordul pe Twitter, unde romanciera are 13,6 milioane de abonaţi. Unul dintre ei s-a declarat "teribil de decepţionat", iar un altul a afirmat că decizia este "inacceptabilă".

Viitorul film este continuarea primului film "Fantastic Beasts", regizat tot de David Yates şi lansat anul trecut. În total seria va avea cinci filme care se derulează în acelaşi univers ca cărţile şi filmele care îl au drept erou pe tânărul vrăjitor Harry Potter, dar cu câteva decenii înainte.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri