Evenimentele din decembrie 1989 ascund multe secrete, o sumedenie de situaţii neprevăzute cu urmări greu de explicat. Ca orice fapt istoric de mare anvergură, care a schimbat macazul de istorie al unei ţări importante, este un ghem de acţiuni diferite împletite imprevizibil în acele zile cu gloanţe şi sânge.
Mai puţină lume ştie că în momentul în care Ceauşescu a simţit că se clatină totul, când mulţimile au focalizat spre cuplul dictatorial, dar şi spre regimul comunist toate necazurile, vitregiile din fiecare zi, ei bine, Ceauşescu s-a gândit că Adrian Păunescu, care probase ani şi ani popularitatea lui, priza la români prin nopţile Cenaclului Flacăra, ar putea să calmeze protestele în creştere teribilă, ar putea să influenţeze mersul evenimentelor. Ceauşescu l-a sunat pe Poet şi l-a rugat să se adreseze poporului răsculat, să-şi folosească magnetismul la fiinţa românească, încercând să se adreseze mulţimilor. Adrian Păunescu l-a refuzat, i-a spus că toate greşelile şi excesele stupide din ultima vreme au adus situaţia într-o poziţie fără ieşire. Păunescu i-a amintit şi de opresiunea la care a fost supus el de regimul comunist, în idealurile căruia crezuse. Cum au evoluat în acele ore furtunoase persoane care nu păreau a face parte dintr-un plan regizat din timp? Într-o emisiune a mea la Antenă, am invitat-o mai târziu pe Mihaela Rădulescu. A venit îmbrăcată într-o geacă roşie de fâş şi a arătat urma unui glonţ care a perforat haina prin subsoara stângă.
Tot într-un interviu, Dan Iosif mi-a istorisit că în acea dimineaţă plănuia cu prietenii să se ducă „pe baltă, la o partidă de pescuit”. A auzit la radio despre mişcările din centrul Bucureştiului şi s-a dus acolo, devenind unul dintre actorii acelor vremuri tulburi. Am fost tot timpul în acele zile în Casa Scânteii. Noi, de la revista „Flacăra”, străbăteam culoarul redacţiei mergând de-a buşilea, zburau gloanţele și asemenea obiectiv, precum Casa Scânteii, era păzit doar de un pluton de 7 soldaţi. Tipografii au imobilizat un bărbat elegant care se învârtea pe acoperiş, îl potopeau de pumni, necunoscutul era înspăimântat, era suspect că umblă la antenele de pe ditamai clădirea. Am împiedicat linşajul lui, dar nu mai ştiu continuarea.